Fullkrug se simte bine la West Ham, deşi a ratat cea mai mare parte a sezonului

Data:

Atacantul german Niclas Fullkrug îşi doreşte să continue la clubul englez de fotbal West Ham United, în pofida unei sezon ratat în mare parte din cauza accidentărilor şi respinge zvonurile contrarii din presă, transmite DPA.

”Primesc încontinuu mesaje care sugerează că nu sunt fericit la West Ham. Dar mă simt bine aici”, a declarat internaţionalul german pentru ediţia de luni a revistei Kicker.

Fullkrug a ratat cea mai mare parte a primului său sezon în Anglia din cauza unor accidentări, după ce a părăsit Borussia Dortmund, dar recent a avut o serie de meciuri în care a arătat că începe să revină la forma sa obişnuită.

”Au fost multe evoluţii foarte bune de la revenirea mea. Intru în situaţii şi momente bune de finalizare în joc”, a spus germanul.

Bilanţul lui de trei goluri şi două pase decisive în 15 apariţii este dificil de evaluat, deoarece Fullkrug a jucat doar cinci meciuri ca titular.

”Nu am mai fost la acest nivel de mult timp, dar acum sunt pregătit din nou”, a adăugat jucătorul în vârstă de 32 de ani. ”Desigur, mi-am imaginat că primul an va fi diferit, că voi putea să mă implic mai mult, să marchez mai multe goluri, să joc pe toate stadioanele, dar există motive pentru asta. Între o accidentare la tendonul lui Ahile şi o accidentare la coapsă, am fost în formă doar şase săptămâni”, a spus fotbalistul german.

Fullkrug ar putea fi convocat la naţionala Germaniei pentru turneul Final Four al Ligii Naţiunilor, lotul urmând să fie anunţat de selecţionerul Julian Nagelsmann pe 22 mai.

West Ham ocupă locul 15 în Premier League, fără emoţii în ce priveşte lupta pentru retrogradare.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Gianluigi Donnarumma va semna cu Manchester City, a confirmat Gattuso

Noul selecţioner al naţionalei de fotbal Italiei, Gennaro Gattuso, a confirmat luni că portarul Gianluigi Donnarumma, îndepărtat din...

Neymar l-a contrazis pe Ancelotti şi a afirmat că neconvocarea sa la naţională se datorează unor motive tehnice

Fotbalistul Neymar l-a contrazis duminică pe selecţionerul Braziliei, Carlo Ancelotti, asigurând că absenţa sa de la meciurile Selecao...

Bayer Leverkusen l-a demis pe antrenorul Erik ten Hag, după numai două etape

Clubul german de fotbal Bayer Leverkusen l-a demis, luni, pe antrenorul olandez Erik ten Hag (55 ani), după...

Fenerbahce, victorioasă în Turcia la primul meci fără Mourinho

Fenerbahce Istanbul, viitoarea adversară a echipei FCSB în Europa League, a învins-o pe Genclerbirligi cu scorul de 3-1,...