Antrenorul Xabi Alonso a anunţat că se va despărţi de Bayer Leverkusen la finalul sezonului

Data:

Antrenorul spaniol Xabi Alonso a anunţat vineri, într-o conferinţă de presă, că se va despărţi de clubul de fotbal Bayer Leverkusen la finalul sezonului, cu un an înainte de încheierea contractului său, informează AFP.

„Aceste două meciuri (împotriva lui Dortmund şi Mainz – n. r.) vor fi ultimele mele ca antrenor al lui Bayer Leverkusen”, a explicat Xabi Alonso, în timp ce presa spaniolă şi germană îl anunţă pe banca lui Real Madrid în locul lui Carlo Ancelotti.

„S-a vorbit mult în ultima vreme despre momentul potrivit pentru a face acest anunţ, acum este momentul potrivit”, a adăugat Xabi Alonso, care, format la Real Sociedad, a jucat apoi la Liverpool (2004-2009), Real Madrid (2009-2014) şi Bayern Munchen (2014-2017).

Potrivit presei spaniole şi germane, bascul în vârstă de 43 de ani va semna un contract pe trei ani cu Real Madrid.

„Este un moment cu emoţii amestecate. Nu voi vorbi despre viitor. Vom avea propriul nostru moment pentru a ne lua rămas bun de la public. Trebuie să apreciem acest moment. Există emoţie, am vorbit cu jucătorii şi stafful, atât de mulţi oameni care m-au ajutat în aceşti trei ani incredibili”, a spus cel care o pregăteşte pe Leverkusen din octombrie 2022.

După cariera de jucător, Xabi Alonso a antrenat echipele de juniori ale lui Real Madrid, apoi formaţia a doua a lui Real Sociedad (2019-2022).

Sub conducerea sa, în sezonul trecut Leverkusen a câştigat în premieră campionatul Germaniei, fără să piardă niciun meci. În stagiunea 2023/2024, echipa a cucerit de asemenea Cupa Germaniei şi a disputat finala Europa League (0-3 cu Atalanta Bergamo).

Leverkusen va încheia pe locul 2 actuala ediţie de campionat, după Bayern Munchen. În optimile de finală ale Ligii Campionilor, Leverkusen a cedat chiar în faţa lui Bayern (scor general 0-5).

În semifinalele Cupei Germaniei, Leverkusen a fost eliminată de Arminia Bielefeld, grupare de divizia a treia.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Gâlcă(Rapid) – Oţelul are a patra apărare din Superligă, e important să fim eficienţi în faţa porţii

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid, Constantin Gâlcă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că Oţelul Galaţi,...

Administraţia Trump cere verificarea activităţii pe reţelele de socializare pentru străinii care vin la CM 2026

Administraţia Donald Trump a avansat o nouă propunere pentru turiştii care vin la Cupa Mondială, fiind necesar ca...

UEFA nu intenţionează să schimbe statutul Rusiei, în ciuda recomandării CIO

Figuri de marcă din fotbalul european consideră că nu va fi posibilă reacceptarea Rusiei în competiţiile internaţionale, chiar...

Wayne Rooney dezvăluie ca a primit ameninţări cu moartea dupa ce a semnat cu Manchester United

Fostul mare jucător englez Wayne Rooney, legenda echipei de fotbal Manchester United, a dezvăluit că a primit ameninţări...