Novak Djokovic va disputa turneul ATP 250 de la Geneva, înainte de Roland Garros

Data:

Tenismanul sârb Novak Djokovic, fostul lider al clasamentului mondial, aflat într-o scădere de formă pe zgură în acest sezon, după două eliminări la debut la Monte Carlo şi Madrid, iar apoi un forfait la Roma, se va testa cu ocazia turneului ATP 250 de la Geneva (18-24 mai), ultima competiţie înainte de turneul de Mare Şlem de la Roland Garros, informează cotidianul L’Equipe.

Sârbul, care are în palmares 24 de trofee de Mare Şlem şi se află acum pe locul 6 mondial, a beneficiat de o invitaţie pentru turneul din Elveţia, criteriu de pregătire în perspectiva turneului de la Roland Garros, programat la Paris în perioada 25 mai-8 iunie.

„Încerc mereu să fiu optimist şi ştiu de ce sunt capabil, dar nu voi aborda Roland Garros-ul din postura de favorit. Lucrurile au devenit diferite, fie că este la nivelul loviturilor mele, al corpului meu, al deplasărilor mele. Dar, deocamdată, turneele de Mare Şlem rămân cele mai importante pentru mine, pentru că acolo vreau să joc cel mai bun tenis al meu. Presiunea însă nu va dispărea niciodată, ci este doar un alt fel de presiune. Iubesc competiţia, dar a devenit un pic mai dificil pentru mine”, a spus Djokovic la Madrid.

Djokovic, în vârstă de 37 de ani, a disputat ediţia de anul trecut a turneului de la Geneva, unde a ajuns până în semifinale. Anul acesta, pe tabloul turneului elveţian vor figura norvegianul Casper Ruud (7 ATP), recent câştigător la Madrid şi deţinătorul titlului la Geneva, şi americanul Taylor Fritz (4 ATP).

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

FCSB – Aberdeeen, în play-off-ul Europa League

FCSB va înfrunta echipa scoţiană Aberdeen FC în play-off-ul competiţiei de fotbal Europa League, după victoria reuşită în...

Mirel Rădoi (U Craiova) – La pauză jucătorii nu credeau că mai putem primi 4 goluri

Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Mirel Rădoi, a declarat, joi seara, după înfrângerea cu 4-3 cu Spartak...

Dan Petrescu (CFR Cluj) – Echipa mai bună a câştigat, s-a văzut diferenţa de valoare

Antrenorul echipei CFR Cluj, Dan Petrescu, a afirmat, la finalul partidei cu cu Sporting Braga, pierdută cu scorul...

Universitatea Craiova, calificată în play-off-ul Conference League, după prelungiri

Universitatea Craiova s-a calificat dramatic în play-off-ul competiţiei de fotbal Conference League, după ce a fost învinsă de...