Mutu, Adrian Ilie, Lobonţ şi Raţ, între participanţii la demonstrativul ‘Ronaldinho & Friends’

Data:

Foştii internaţionali Adrian Mutu, Adrian Ilie, Bogdan Lobonţ, Răzvan Raţ se numără printre fotbalişti români vor juca pe 14 iunie, la Cluj, în meciul demonstrativ „Ronaldinho & Friends”, din cadrul Sports Festival, potrivit unui comunicat remis AGERPRES.

Organizatorii au dezvăluit, vineri, şapte figuri emblematice din fotbalul românesc vor intra din nou pe teren în cadrul meciului demonstrativ organizat în BTarena: Adrian Mutu, Bogdan Lobonţ, Răzvan Raţ, Cosmin Contra, Adrian Ilie, Alexandru Chipciu şi Florin Cernat.

”Adrian Mutu a fost căpitan al echipei naţionale şi unul dintre cei mai apreciaţi atacanţi români, în timp ce Bogdan Lobonţ a fost un portar emblematic, cu o carieră solidă la Ajax, AS Roma şi în echipa naţională. Fanii se vor bucura şi de revederea cu Răzvan Raţ, fost căpitan al naţionalei României, cu o carieră de succes la Şahtior Doneţk, precum şi pe Cosmin Contra, fost selecţioner şi fundaş cu evoluţii remarcabile la AC Milan şi Getafe. Adrian Ilie, supranumit „Cobra” pentru execuţiile spectaculoase, Alexandru Chipciu, câştigător al multiplelor titluri cu FCSB şi CFR şi jucător activ în Superliga, şi Florin Cernat, fost mijlocaş ofensiv cunoscut pentru pasele excelente, completează o echipă care promite spectacol”, se arată în comunicat.

Românii vor înfrunta o echipă internaţională ”de excepţie”, formată din legende ale fotbalului mondial: Ronaldinho, Marco Materazzi, Wesley Sneijder, Julio Cesar, Ricardinho, Kevin Kuranyi şi Cristian Zaccardo. Meciul demonstrativ se va disputa într-un format 5+1, în două reprize de câte 30 de minute, şi promite un show fotbalistic memorabil, cu accent pe tehnică, spectacol şi conexiunea cu fanii.

Toţi aceşti jucători vor intra pe teren în faţa a 9.000 de spectatori, biletele fiind epuizate.

Cea de-a şasea ediţie a Sports Festival, cel mai mare eveniment multi-sportiv din România dedicat sportului de masă, va avea loc în 12-15 iunie, la Cluj-Napoca. Evenimentul se va desfăşura, ca de obicei, în zona platoului Cluj Arena, Aleea Stadionului, Radisson Garden, Parcul Central, părculeţul de copii din proximitatea stadionului şi Parcul Iuliu Haţieganu.

Conceptul festivalului este unul generos: timp de patru zile, sportul coboară în stradă şi provoacă participanţii să regăsească bucuria de a face mişcare.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

FCSB – Aberdeeen, în play-off-ul Europa League

FCSB va înfrunta echipa scoţiană Aberdeen FC în play-off-ul competiţiei de fotbal Europa League, după victoria reuşită în...

Mirel Rădoi (U Craiova) – La pauză jucătorii nu credeau că mai putem primi 4 goluri

Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Mirel Rădoi, a declarat, joi seara, după înfrângerea cu 4-3 cu Spartak...

Dan Petrescu (CFR Cluj) – Echipa mai bună a câştigat, s-a văzut diferenţa de valoare

Antrenorul echipei CFR Cluj, Dan Petrescu, a afirmat, la finalul partidei cu cu Sporting Braga, pierdută cu scorul...

Universitatea Craiova, calificată în play-off-ul Conference League, după prelungiri

Universitatea Craiova s-a calificat dramatic în play-off-ul competiţiei de fotbal Conference League, după ce a fost învinsă de...