Nataţie | Potec: Sper să fie bani să organizăm Europenele de juniori; Novak: Ministerul va aloca 12,5 milioane

Data:

Preşedinta Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern (FRNPM), Camelia Potec, a declarat, miercuri, că speră să primească finanţare pentru organizarea Campionatelor Europene de înot şi sărituri, ambele la nivel de juniori, programate în luna iulie a acestui an, iar ministrul Sportului, Eduard Novak, a dat asigurări că instituţia pe care o conduce va acorda 12,5 milioane de lei pentru aceste competiţii internaţionale, potrivit Agerpres.

„Sper să fie bani pentru organizarea Europenelor de juniori în România, pentru că noi când ne-am depus candidaturile am avut toate aprobările necesare (n.r. – de la autorităţile statului). Aşa că sper din tot sufletul să se găsească un buget pentru a organiza la nivel bun, dacă nu foarte bun, aceste două Campionate Europene. Am observat că deja presa internaţională a redat faptul că aceste Campionate Europene sunt în pericol şi că România nu le-ar mai putea organiza. Am încercat să răspund că ne luptăm pentru a organiza la cel mai înalt nivel şi sper să reuşim, dar cu siguranţă nu vom reuşi singuri. Avem nevoie în primul rând de sprijinul Ministerului Sportului şi de firme private care să vină alături de noi”, a afirmat Potec, la festivitatea de premiere a celor mai buni sportivi ai FRNPM în anul 2021.

„Mai sunt două luni şi în momentul de faţă nu ştim dacă avem bani pentru organizare. Ni s-a comunicat doar o sumă verbal, dar noi aşteptăm documentaţia. Pentru că toate procedurile de licitaţie se fac în momentul în care avem un contract semnat cu Ministerul. Domnul ministru spunea de 12,5 milioane de lei, cu această sumă am putea organiza la un nivel bun, dar totul este să avem timp pentru a face toate procedurile. Dacă vom avea timp să le facem, le vom face, dar urgenţa este maximă şi în următoarele ore trebuie să avem contractul şi această sumă pentru a începe de luni procedurile de achiziţii”, a adăugat Potec.

Prezent la evenimentul organizat de FRNPM, ministrul Sportului, Eduard Novak, a declarat că va acorda o finanţare de 12,5 milioane de lei pentru cele două competiţii. „Cu siguranţă aceste Europene de nataţie vor fi organizate în România. Banii reprezintă tot timpul o problemă, dar am găsit soluţii şi suma cu care vom sprijini va fi în total de 12,5 milioane de lei pentru cele două competiţii… acum vom da o parte, iar cealaltă în iulie. Doamne-fereşte să nu găzduim aceste competiţii. Este un obiectiv al ministerului şi dorinţa Guvernului ca această competiţie să se organizeze. Nu cred că e târziu, important e ca organizatorul să fie pus la punct cu organizarea, dar în ceea ce priveşte achiziţionarea în prima parte se plătesc nişte avansuri, iar la sfârşit se plăteşte tot”, a explicat Novak.

Biroul Executiv Ligii Europene de Nataţie (LEN) a decis, la 11 iulie 2021, să acorde României dreptul de a organiza trei Campionate Europene de nataţie în următorii doi ani, în noul complex sportiv din Otopeni. Acesta ar trebui să găzduiască în 2022 întrecerile Campionatelor Europene de înot pentru juniori şi cele ale Campionatelor Europene de sărituri pentru juniori, iar în 2023 cele ale Campionatelor Europene de înot pentru seniori în bazin scurt (25 metri).

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Radu Drăguşin – Vrem să arătăm că România merită să fie la Mondial

Fotbalistul Radu Drăguşin a declarat, joi, după tragerea la sorţi care a stabilit Turcia ca adversar în semifinalele...

Mircea Lucescu – Vă asigur că vom lupta pentru calificare; în Turcia se poate întâmpla orice

Selecţionerul Mircea Lucescu consideră că Turcia, adversara României în semifinalele barajul de calificare pentru Cupa Mondială de fotbal...

Portarul Courtois nu a ajuns încă la reconcilierea perfectă cu naţionala Belgiei

Relaţia portarului Thibaut Courtois (Real Madrid) cu echipa naţională de fotbal a Belgiei rămâne tensionată, după ce a...

Fotbalul şi turneul de tenis de la Wimbledon, printre excepţiile de la lege privind revânzarea biletelor în Marea Britanie

Fotbalul şi turneul de tenis de la Wimbledon au excepţii incluse în legislaţia prin care guvernul britanic intenţionează...