Handbaliştii care au câştigat Cupa Campionilor Europeni şi Cupa Challenge, omagiaţi de CSA Steaua

Data:

Foştii handbalişti ai echipei Steaua care au câştigat Cupa Campionilor Europeni în 6 aprilie 1968 şi 22 aprilie 1977, precum şi Cupa Challenge în 29 aprilie 2006, au fost omagiaţi, miercuri, de Clubul Sportiv al Armatei în cadrul unui eveniment la care a participat şi ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, potrivit Agerpres.

Printre sportivii care au fost prezenţi la festivitatea intitulată „Campionii semicercului stelist” s-au numărat Cristian Gaţu, Nicolae Munteanu, Laurenţiu Roşu, Radu Voina, Ştefan Birtalan, Ionuţ Ciobanu, Ovidiu Mihăilă, Marius Novanc, Alexandru Petre, Marius Tudor, Bogdan Voina, Ştefan Birtalan Jr, Claudiu Stan şi Cristian Gheorghe.

Comandantul Clubului Sportiv al Armatei, Răzvan Bichir, a declarat că foştii jucători au făcut ca Steaua să fie un nume respectat în handbalul mondial.

„Avem în faţa noastră trei generaţii care au făcut istorie pe semicerc pentru handbalul stelist. Au câştigat Cupa Campionilor Europeni în 1969 şi 1977, precum şi Challenge Cup în 2006. Aceste performanţe, dar şi altele, au făcut ca Steaua să fie un nume respectat în istoria handbalului românesc, european şi mondial. Vă mulţumim pentru tot ce aţi făcut pentru Steaua şi vă asigurăm de respectul nostru”, a precizat Bichir.

Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, le-a mulţumit foştilor handbalişti şi le-a transmis că sentimentul de identitate naţională s-a format cu ajutorul lor.

„Ceea ce aţi făcut dumneavoastră este inestimabil pentru o ţară care ar trebui să îşi respecte trecutul. Din păcate astăzi avem o resetare a memoriei colective care face să nu mai ştim de unde venim, unde plecăm. Dar sentimentul puternic de identitate naţională de dinainte s-a format cu ajutorul sportului. Handbalul, gimnastica şi fotbalul la un moment dat au constituit sufletul naţional şi sentimentul că nu suntem o naţiune mică. Sentimentul că eşti o mare naţiune nu se poate crea decât prin sport. De aceea sunt foarte bucuros să vă omagiem, ştiu că de regulă patria nu e recunoscătoare, dar noi, cei care am trăit momentele victoriilor dumneavoastră nu o să vă uităm niciodată. Victoriile au fost luminile care ne-au încălzit sufletele în momentele acelea”, a precizat Dîncu.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Thomas Muller crede că Neuer poate reveni la naţionala Germaniei în vederea CM 2026

Mijlocaşul german Thomas Muller, aflat în prezent la echipa canadiană Vancouver Whitecaps, crede că portarul Manuel Neuer, fostul...

Gareth Southgate dezminte revenirea pe banca tehnică

Fostul antrenor al naţionalei de fotbal a Angliei, Sir Gareth Southgate, a declarat, miercuri, că nu ia în...

Grecul Stefanos Tsitsipas, învins fără drept de apel în turul al doilea la Winston-Salem (ATP)

Tenismanul grec Stefanos Tsitsipas, principalul favorit, a fost învins fără drept de apel de chinezul Yunchaokete Bu, cu...

NBA – Un angajat al echipei Miami Heat a recunoscut furtul a sute de tricouri purtate în meciuri

Un fost angajat al echipei Miami Heat, din liga profesionistă nord-americană de baschet (NBA), a pledat vinovat marţi...