Maradona, un pacient ‘foarte dificil’, a asigurat un chirurg la proces

Data:

Diego Maradona era „un pacient foarte dificil, foarte special”, cu care trebuia să ştii să „gestionezi refuzurile”, a afirmat, joi, un chirurg care l-a supravegheat cu puţin înainte de deces, prezent la procesul echipei terapeutice a fostului idol al fotbalului argentinian, în care judecătorii vor să stabilească eventuala responsabilitate în cazul morţii sale, informează AFP.

Neurochirurgul Rodolfo Benvenuti, care a depus mărturie la cea de-a 13-a audiere din cadrul procesului de la San Isidro (periferia Buenos Aires), a supervizat operaţia lui Maradona de la începutul lunii noiembrie 2020, pentru un hematom la cap. După intervenţie, fostul fotbalist s-a aflat în convalescenţă la o reşedinţă privată, unde nu şi-a mai revenit.

Maradona voia să părăsească cât mai repede clinica şi „nu ar fi acceptat o altă spitalizare decât la domiciliu pentru convalsecenţa sa”, a asigurat dr. Benvenuti, sugerând că anturajul vedetei nu a avut de ales.

„Trebuia să ştii să gestionezi refuzurile, ‘nu-urile’, lui Maradona, care interveneau în momente în care refuza să primească medicamente sau îngrijire”, reamintind că au fost toate chinurile din lume pentru a-i putea face o tomografie înainte de neurochirurgie.

Dr Benvenuti, ca şi alţi martori înaintea lui, şi-a exprimat îndoieli privind nivelul de îngrijire în acea convalescenţă, considerând că „o examinare zilnică de către un medic din exterior ar fi fost foarte bună, aşa cum ar fi avut şi în mediul spitalicesc”. De asemenea, conform dr Benvenuti, nivelul aparaturii medicale „ar fi trebuit să fie la maximum pentru nevoile sale, gândind chiar cu un pas înainte” cu un astfel de pacient.

Şapte profesionişti din domeniul sanitar – medici, psihiatru, psiholog, infirmiere – sunt judecaţi de la începutul lunii martie la tribunalul din San Isidro (periferia Buenos Aires), pentru „omucidere cu intenţie”, care se produce atunci când o persoană comite o neglijenţă fiind conştientă că poate antrena decesul.

La audierea de marţi, a 12-a de la începutul procesului, responsabili ai unei clinici private care furnizează servicii de îngrijire şi echipament medical au declarat că echipa terapeutică din jurul lui Maradona a optat atunci pentru monitorizare medicală la distanţă şi un echipament minim.

Conform declaraţiei lui Enrique Barrio, coordonator de îngrijire la domiciliu pentru clinica privată, echipa terapeutică din jurul lui Maradona a „făcut o solicitare de vizită a unui medic din exterior o dată pe zi” la locul convalescenţei sale, care însă nu s-a concretizat, întrucât „cererea a devenit săptămânală”.

Condiţiile de convalescenţă se află de la începutul procesului în centrul atenţiei, alegerea locului şi gradul de dotare medicală, fiind descrise de acuzare drept un „teatru al ororii”.

Maradona a încetat din viaţă la vârsta de 60 de ani ca urmare a unei insuficienţe respiratorii soldată cu un stop cardiac, aflându-se „într-o situaţie de neputinţă”, potrivit procurorilor Patricio Ferrari, Cosme Iribarren şi Laura Capra, responsabili cu dosarul.

Întregul corp medical implicat, care respinge orice responsabilitate pentru deces, riscă între 8 şi 25 de ani de închisoare. Procesul ar urma să se încheie în luna iulie, fiind programate două audieri pe săptămână.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Manchester United investighează dispariţia mai multor perechi de ghete ale echipei feminine

Manchester United a început o investigaţie după ce mai multe perechi de ghete ale unor jucătoare ale echipei...

Mirel Rădoi (Universitatea Craiova) – Farul ne-a creat probleme mereu, şi în meciurile de acasă

Antrenorul echipei Universitatea Craiova, Mirel Rădoi, a afirmat, vineri, într-o conferinţă de presă, că se aşteaptă la o...

UEFA deschide consultări în privinţa disputării meciurilor din campionatele naţionale în străinătate

UEFA se va consulta cu actorii din fotbalul european în privinţa cererii făcute de liga spaniolă şi liga...

Portarul mexican Guillermo Ochoa (40 ani) a semnat pentru AEL Limassol

Portarul mexican Guillermo Ochoa a semnat pentru clubul cipriot de fotbal AEL Limassol pentru sezonul 2025-2026, sub rezerva...