Carlos Alcaraz a urcat pe locul al doilea în clasamentul ATP

Data:

Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz a urcat de pe locul al treilea pe poziţia a doua în clasamentul mondial al jucătorilor profesionişti (ATP), publicat luni, după ce a câştigat titlul la turneul ATP Masters 1.000 de la Monte Carlo.

Italianul Jannik Sinner se menţine pe primul loc, cu un avans considerabil, de peste două mii de puncte, în ciuda suspendării sale pentru dopaj care se va încheia pe 4 mai.

Alexander Zverev se află acum pe locul al treilea, la 125 de puncte de Alcaraz.

Învins în finala de la Monte Carlo, italianul Lorenzo Musetti ocupă cel mai bun loc din carieră, 11.

Campionul de anul trecut din Principat, grecul Stefanos Tsitsipas, învins anul acesta în sferturi de Musetti, a ieşit din top 10 şi se află acum pe 16.

Rusia Daniil Medvedev, în schimb, a revenit în top 10, urcând pe locul 9.

Filip Cristian Jianu rămâne cel mai bine clasat român la simplu, pe 225, cu un salt de opt locuri faţă de săptămâna trecută.

La dublu, Victor Cornea e cel mai bine clasat tricolor, pe locul 98, cu un loc mai sus faţă de săptămâna precedentă.

Clasamentul ATP la simplu
1 (1). Jannik Sinner (Italia) 9.930 puncte
2 (3). Carlos Alcaraz (Spania) 7.720
3 (2). Alexander Zverev (Germania) 7.595
4 (4). Taylor Fritz (SUA) 5.280
5 (5). Novak Djokovic (Serbia) 4.120
6 (6). Jack Draper (Marea Britanie) 3.870
7 (10). Alex De Minaur (Australia) 3.535
8 (9). Andrei Rublev (Rusia) 3.490
9 (11). Daniil Medvedev (Rusia) 3.290
10 (7). Casper Ruud (Norvegia) 3.215
11 (16). Lorenzo Musetti (Italia) 3.200
12 (13). Tommy Paul (SUA) 3.160
13 (12). Holger Rune (Danemarca) 3.080
14 (15). Arthur Fils (Franţa) 2.820
15 (14). Ben Shelton (SUA) 2.700
16 (24). Stefanos Tsitsipas (Grecia) 2.645
17 (18). Grigor Dimitrov (Bulgaria) 2.595
18 (17). Frances Tiafoe (SUA) 2.550
19 (19). Felix Auger-Aliassime (Canada) 2.415
20 (21). Tomas Machac (Cehia) 2.250
…………………………………………………….
225 (233). Filip Cristian Jianu 250
355 (371). Gabi Adrian Boitan 142
358 (356). Nicholas David Ionel 141
361 (359). Cezar Creţu 139
548 (546). Dan Alexandru Tomescu 67
563 (561). Ştefan Paloşi 64
625 (628). Radu Mihai Papoe 51
669 (665). Sebastian Gima 44

Clasamentul ATP la dublu
1 (1). Marcelo Arevalo (El Salvador) 9.440 puncte
1 (1). Mate Pavic (Croaţia) 9.440
3 (3). Harri Heliovaara (Finlanda) 7.590
4 (4). Henry Patten (Marea Britanie) 7.590
5 (5). Jordan Thompson (Australia) 6.460
6 (7). Andrea Vavassori (Italia) 5.760
7 (6). Simone Bolelli (Italia) 5.700
8 (8). Kevin Krawietz (Germania) 5.610
9 (9). Tim Puetz (Germania) 5.520
10 (10). Marcel Granollers (Spania) 5.125
………………………………………………………….
98 (99). Victor Cornea 829
157 (150). Alexandru Jecan 534
298 (302). Bogdan Pavel 225
362 (367). Cezar Creţu 167

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Ciclism: Froome a suferit o problemă cardiacă ce i-a pus viaţa în pericol în timpul accidentului de săptămâna trecută

Ciclistul britanic Chris Froome, cvadruplu câştigător al Turului Franţei, a suferit o problemă cardiacă care i-a pus viaţa...

F1: McLaren Racing a fost preluată de fonduri din Bahrain şi Abu Dhabi

Fondurile Mumtalakat din Bahrain şi CYVN Holdings din Abu Dhabi au preluat marţi proprietatea integrală a McLaren Racing,...

F1: Ferrari îi va aduce un omagiu lui Niki Lauda la Marele Premiu al Italiei

Echipa Ferrari va sărbători împlinirea a 50 de ani de la primul titlu mondial câştigat de Niki Lauda...

Comportamentul lui Isak de a forţa transferul ‘arată rău pentru fotbal’, consideră Alan Shearer

Fostul atacant englez Alan Shearer consideră că felul în care s-a comportat suedezul Alexander Isak, forţând un transfer...