Borussia Dortmund doreşte continuarea colaborării cu antrenorul Niko Kovac

Data:

Conducerea clubului german de fotbal Borussia Dortmund doreşte continuarea colaborării cu antrenorul Niko Kovac şi cu directorul sportiv Sebastian Kehl şi după încheierea acestui sezon, unul în mare parte dezastruos pentru finalista ediţiei trecute a Ligii Campionilor, a anunţat directorul pentru fotbal al „galben-negrilor”, Lars Ricken, citat de agenţia DPA.

„Acesta este scopul nostru clar”, a declarat Ricken, miercuri, pentru publicaţiile editurii Funke, vorbind despre o „cooperare intensivă” cu Kehl.

Niko Kovac l-a înlocuit în luna februarie pe Nuri Şahin la conducerea Borussiei Dortmund, în baza unui acord valabil până în 2026, în timp ce contractul lui Sebastian Kehl cu fost campioană din Bundesliga şi câştigătoare a Champions League (în 1997) a fost prelungit în luna ianuarie până în anul 2027.

„Când i-am reînnoit contractul lui Sebastian, a fost important pentru mine să profităm la maximum de acest sezon şi să mergem împreună în viitor. Am spus asta foarte clar la momentul respectiv. Nu s-a schimbat nimic referitor la acest obiectiv”, a subliniat Ricken.

Kehl a fost criticat pentru componenţa echipei într-un sezon în care Borussia Dortmund ocupă un modest loc opt în Bundesliga şi riscă să încheie campionatul intern în afara primelor patru poziţii, care asigură participarea la viitoarea ediţie celei mai importante competiţii continentale intercluburi.

Kovac a condus echipa în sferturile de finală ale Ligii Campionilor urmând să înfrunte miercuri seara formaţia spaniolă FC Barcelona. În Bundesliga, tehnicianul croat a echilibrat parţial corabia, dar a existat în continuare lipsă de constanţă în rezultate.

Ricken a lăudat însă munca lui Kovac, spunând: „Sub conducerea lui Niko avem cel mai bun raport de blocaje defensive din campionat. Ne-am creat mai multe oportunităţi de a marca şi am permis mai puţine, având totodată un număr mai mic de goluri primite”.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Manchester United investighează dispariţia mai multor perechi de ghete ale echipei feminine

Manchester United a început o investigaţie după ce mai multe perechi de ghete ale unor jucătoare ale echipei...

Mirel Rădoi (Universitatea Craiova) – Farul ne-a creat probleme mereu, şi în meciurile de acasă

Antrenorul echipei Universitatea Craiova, Mirel Rădoi, a afirmat, vineri, într-o conferinţă de presă, că se aşteaptă la o...

UEFA deschide consultări în privinţa disputării meciurilor din campionatele naţionale în străinătate

UEFA se va consulta cu actorii din fotbalul european în privinţa cererii făcute de liga spaniolă şi liga...

Portarul mexican Guillermo Ochoa (40 ani) a semnat pentru AEL Limassol

Portarul mexican Guillermo Ochoa a semnat pentru clubul cipriot de fotbal AEL Limassol pentru sezonul 2025-2026, sub rezerva...