Lautaro Martinez (Inter Milano), amendat de Federaţia italiană pentru blasfemie

Data:

Căpitanul echipei italiene Inter Milano, argentinianul Lautaro Martinez, a fost amendat după ce a pronunţat „o expresie blasfematoare” după meciul cu Juventus Torino din 16 februarie, din Serie A, a anunţat marţi Federaţia Italiană de Fotbal (FIGC), citată de AFP.

Martinez „a rostit în două rânduri o expresie insultătoare cu caracter religios, aşa cum reiese în mod evident din imaginile de la televiziune”, a menţionat FIGC.

În comunicat, FIGC reaminteşte că astfel de remarci încalcă articolul 37, paragraful 1 din Codul de justiţie sportivă al Federaţiei Italiene, iar sancţiunea este suspendare pentru un meci.

În cazul lui Martinez, sancţiunea a fost redusă la o amendă de 5.000 de euro după o înţelegere între cele două părţi.

Campionul mondial din 2022 a negat iniţial că a rostit o insultă religioasă după înfrângerea echipei sale împotriva lui Juventus (1-0) în cea de-a 25-a etapă din Serie A. „N-am spus acele lucruri niciodată. Încerc să-i cresc pe copiii mei cu respect faţă de religie, mă deranjează foarte mult acuzaţiile”, spune în februarie atacantul argentinian.

Această prevedere a regulamentului Seriei A a fost aplicată în martie 2021 legendarului portar de la Juventus, Gianluigi Buffon, şi în august 2023 împotriva unui alt portar, cel al lui Frosinone, Stefano Turati.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Harry Kane consideră că a progresat datorită antrenorului Vincent Kompany

Atacantul englez Harry Kane a declarat pentru Daily Mail că a progresat datorită antrenorului său de la Bayern...

Novak Djokovic e ‘un tip genial’, consideră Arina Sabalenka

Liderul mondial al tenisului profesionist feminin, Arina Sabalenka, a explicat, într-un interviu acordat AFP, miercuri, că "adoră" să...

Fraţii Lukaku susţin că au fost ‘extorcaţi’ de familie după moartea tatălui lor

Fotbaliştii belgieni de origine congoleză Romelu şi Jordan Lukaku şi-au făcut publică disputa după moartea tatălui lor Roger,...

Messi anunţă ‘Cupa Messi’, un turneu cu cele mai bune echipe de juniori din lume

Argentinianul Lionel Messi a anunţat, marţi, că în luna decembrie va organiza, la Miami, "Cupa Messi", un turneu...