‘Fluierăturile nu mă afectează’, a asigurat antrenorul Postecoglou după înfrângerea lui Tottenham în Premier League

Data:

Fluierăturile şi huiduielile suporterilor lui Tottenham nu îl afectează, a afirmat antrenorul Ange Postecoglou, care a încercat să detensioneze un început de polemică după înfrângerea cu Chelsea (0-1), joi seara, în prima ligă engleză de fotbal, informează AFP.

Fanii lui Spurs au fluierat schimbările operate de antrenor şi au scandat „Nu ştii ce faci” la adresa sa, ca urmare a rezultatelor slabe.

„Nu mă afectează asta. Dacă suporterii simt să facă asta, dacă ei consideră că eu nu fac ce trebuie, ei au tot dreptul să se exprime. Ei sunt cei care vor fi aici după plecarea mea, deci nu mă afectează”, a adăugat tehnicianul în conferinţa de presă de după meci.

„Încerc să mă concentrez pe lucrurile pe care le pot controla. Nu pot controla suporterii, dar pot controla fotbalul nostru, modul de a juca şi comportamentul nostru, iar pe aceste aspecte mă concentrez”, a mai spus Postecoglou.

Chelsea Londra a învins-o la limită pe teren propriu, cu scorul de 1-0, pe concitadina Tottenham Hotspur, joi seara, în ultimul meci al celei de-a 30-a etape a campionatului de fotbal al Angliei.

Internaţionalul argentinian Enzo Fernandez, căpitanul echipei Chelsea, a marcat unicul gol al întâlnirii de pe Stamford Bridge, trimiţând mingea în poartă cu capul (50), după un assist perfect al internaţionalului englez Cole Palmer, revenit după o accidentare.

Tottenham, echipa fundaşului român Radu Drăguşin, indisponibil până la finalul sezonului din cauza unei accidentări, se află pe locul 14 după a 16-a înfrângere în 30 de meciuri în Premier League.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Guardiola îl compară pe Haaland cu Messi şi Ronaldo

Antrenorul lui Manchester City, Pep Guardiola, l-a plasat luni pe Erling Haaland la egalitate cu Leo Messi şi...

FC Barcelona se gândeşte să-l aducă pe Harry Kane în vară (presă)

Clubul de fotbal FC Barcelona l-a adăugat pe Harry Kane, atacantul englez al lui Bayern Munchen, pe lista...

Liverpool nu va putea conta pe atacantul Alexander Isak în meciul cu Real Madrid

Mijlocaşul lui Liverpool, Curtis Jones, s-a "reîntors la antrenamente", dar atacantul Alexander Isak a rămas indisponibil pentru antrenamentul...

NHL – A cincea victorie consecutivă pentru Tampa Bay Lightning

Echipa Tampa Bay Lightning a învins în deplasare, cu scorul de 4-2, formaţia Utah Mammoth, într-un meci disputat...