Argentina a sărbătorit calificarea la Cupa Mondială 2026 printr-o victorie categorică în faţa Braziliei (4-1)

Data:

Selecţionata Argentinei, actuala campioană a lumii, a învins-o fără drept de apel, cu scorul de 4-1, pe marea sa rivală Brazilia, într-un meci din etapa a 14-a a preliminariilor Cupei Mondiale de fotbal, ediţia 2026, disputat marţi seara pe Estadio Monumental din Buenos Aires.

Fără superstarul Lionel Messi şi atacantul Lautaro Martinez, ambii accidentaţi, argentinienii s-au impus prin golurile marcate de Julian Alvarez (3), Enzo Fernandez (12), Alexis Mac Allister (36) şi Giuliano Simeone (70). Golul de onoare al Selecao a fost înscris de Matheus Cunha (26).

În urma acestei victorii, Argentina şi-a asigurat matematic calificarea la Cupa Mondială care va avea loc în vara anului viitor în Statele Unite, Mexic şi Canada.

Naţionala „albiceleste” este liderul grupei unice sud-americane, cu un avans de 10 puncte faţă de Selecao, aflată pe poziţia a patra, primele şase clasate calificând-se direct la turneul final de anul viitor.

Brazilia nu a câştigat în faţa rivalei sale istorice de la finala ediţiei 2029 a competiţiei Copa America (1-0). În meciul tur din actualele preliminarii mondiale, Argentina s-a impus pe stadionul Maracana din Rio de Janeiro cu scorul de 1-0.

În celelalte meciuri disputate marţi în America de Sud, Columbia a remizat pe teren propriu cu Paraguay (2-2), Venezuela a învins la limită Peru (1-0), în timp ce meciurile Bolivia – Uruguay şi Chile – Ecuador s-au încheiat cu acelaşi scor, 0-0.

Rezultate:
Argentina – Brazilia 4-1
Au marcat: Julian Alvarez (3), Enzo Fernandez (12), Alexis Mac Allister (36), Giuliano Simeone (70), respectiv Matheus Cunha (26).

Bolivia – Uruguay 0-0

Columbia – Paraguay 2-2
Au marcat: Luis Diaz (1), Jhon Duran (13), respectiv Junior Alonso (45+3), Julio Enciso (62).

Venezuela – Peru 1-0
A marcat: Salomon Rondon (41 – penalty).

Chile – Ecuador 0-0

Clasament: 1. Argentina 31 p, 2. Ecuador 23 p, 3. Uruguay 21 p, 4. Brazilia 21 p, 5. Paraguay 21 p, 6. Columbia 20 p, 7. Venezuela 15 p, 8. Bolivia 14 p, 9. Peru 10 p, 10 Chile 10 p.

Echipele clasate pe primele şase locuri la finalul preliminariilor se califică direct la CM 2026, în timp ce ocupanta locului al şaptelea va disputa un baraj intecontinental.

Următoarea etapă a preliminariilor sud-americane va avea loc în luna iunie, când sunt programate meciurile Columbia – Peru, Venezuela – Bolivia, Paraguay – Uruguay, Chile – Argentina şi Ecuador – Brazilia.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Joao Neves şi Fabian Ruiz au revenit la antrenamentele lui PSG

Mijlocaşii Joao Neves şi Fabian Ruiz au revenit la antrenamentele echipei de fotbal Paris Saint-Germain, a anunţat, marţi,...

Luciano Spalletti, prima opţiune pentru banca tehnică a lui Juventus

Luciano Spalletti, fost antrenor la Inter, AS Roma şi Napoli, precum şi fost selecţioner al Squadrei Azzurra, este...

Wayne Rooney, îngrijorat de prestaţia pilonilor de bază de la Liverpool

Fostul internaţional englez Wayne Rooney a tras un semnal de alarmă privind forma pilonilor de bază ai echipei...

Sorana Cîrstea s-a calificat în optimi la Hong Kong (WTA)

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 250 de la...