Olimpice: Thomas Bach şi Kirsty Coventry au convenit să ia decizii consensuale până la transferul puterii

Data:

Preşedintele german al Comitetului Internaţional Olimpic (CIO), Thomas Bach, şi succesoarea sa în această funcţie, Kirsty Coventry din Zimbabwe, au convenit, vineri, într-o primă întâlnire comună, să ia decizii prin consens până la transferul puterii, pe 23 iunie, însă opinia fostei înotătoare va prevala în cazul unui dezacord, informează EFE.

„Le-am propus ieri tuturor candidaţilor ca cel care va câştiga să se poată întâlni cu mine în privat, în această dimineaţă, pentru pregăti o tranziţie fluidă”, a afirmat Bach în ultima zi a celei de-a 144-a Sesiuni a CIO, care are loc la Costa Navarino, în Grecia.

„În această dimineaţă am avut o întâlnire cu preşedintele ales şi vă asigur că am stabilit deja o foaie de parcurs pentru luarea deciziilor în această perioadă de trei luni”, a adăugat responsabilul german.

„Nu se vor lua decizii care să contrazică opinia preşedintelui ales; toate deciziile vor fi discutate între cele două părţi, iar poziţia preşedintelui ales va prevala dacă vor exista opinii diferite”, a subliniat Thomas Bach.

Kirsty Coventry, care a învins joi alţi şase candidaţi, printre care spaniolul Juan Antonio Samaranch jr şi britanicul Sebastian Coe, a menţionat că „va fi pentru prima dată când va exista o perioadă de tranziţie (între alegeri şi preluarea funcţiei de preşedinte) şi va fi o etapă extrem de importantă”.

„Munca a început”, a adăugat fosta înotătoare, dublă campioană olimpică la 200 m spate.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Gâlcă (Rapid) – Ne aşteaptă un meci greu, FC Argeş pune tot timpul adversarul sub presiune

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid Bucureşti, Constantin Gâlcă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că se...

Inter Milano speră că noul său stadion va fi gata ‘în termen de cinci ani’

Preşedintele clubului de fotbal Inter Milano, Beppe Marotta, a declarat că nerazzurri şi AC Milan au semnat un...

Arne Slot, antrenorul lui Liverpool, cere ca lumea să aibă răbdare cu Alexander Isak

Alexander Isak va reveni vineri la antrenamentele echipei engleze de fotbal Liverpool, înaintea derby-ului de duminică împotriva lui...

F1: Lewis Hamilton cere mai multă ‘transparenţă’ din partea FIA

Pilotul britanic Lewis Hamilton (Ferrari) a cerut mai multă "transparenţă şi responsabilitate" din partea organizaţiei de conducere a...