Antrenorul lui Real Madrid a vorbit iarăşi despre calendarul foarte solicitant

Data:

Antrenorul echipei spaniole de fotbal Real Madrid, Carlo Ancelotti, a vorbit din nou, joi, despre îngrijorările sale privind calendarul solicitant şi impactul său asupra jucătorilor, conform Xinhua.

Ancelotti a făcut comentariile după victoria cu 2-1 în deplasare, cu Villarreal, care a venit după un meci epuizant, miercuri seară, în Liga Campionilor, împotriva echipei Atletico Madrid.

El a subliniat că echipa sa va refuza să joace dacă nu beneficiază de cel puţin 72 de ore de recuperare între meciuri.

Vorbind în Italia, unde a primit premiul Tommaso Maestrelli, Ancelotti a reiterat asupra poverii fizice pe care sezonul o exercită asupra echipei Real Madrid, care este implicată atât în competiţia internă, cât şi în cea europeană, jucând în Cupa Regelui, La Liga şi Liga Campionilor.

”Avem un sfârşit nesfârşit al sezonului în faţa noastră, cu un calendar foarte solicitant, care supune jucătorii riscului de accidentare”, a declarat Carlo Ancelotti, care a adăugat că ”instituţiile trebuie să intervină să gestioneze lucrurile mai bine”.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Philipp Lahm, Dirk Nowitzki şi Maria Riesch, incluşi în panteonul gloriilor sportului din Germania

Philipp Lahm, câştigător al Cupei Mondiale de fotbal, Dirk Nowitzky, campion al NBA, şi Maria Riesch, campioană olimpică...

NBA – LeBron James, autorizat să revină la antrenamente după ce a ratat debutul sezonului

LeBron James, superstarul echipei Los Angeles Lakers şi al Ligii profesioniste nord-americane de baschet (NBA), a primit oficial...

Messi şi trei jucători joi în lotul Argentinei pentru meciul amical cu Angola

Selecţionerul campioanei mondiale Argentina, Lionel Scaloni, a anunţat, joi, lista de jucători pentru meciul amical de fotbal cu...

Dembele, Mbappe, Yamal, Salah şi Kane, nominalizaţi pentru Premiul The Best acordat de FIFA

Ousmane Dembele (PSG), câştigătorul Balonului de Aur în acest an, şi Kylian Mbappe (Real Madrid), căpitanul selecţionatei Franţei,...