Kylian Mbappe, acţionar minoritar la echipa Franţei de SailGP

Data:

Fotbalistul Kylian Mbappe (Real Madrid) îşi continuă investiţiile în diverse domenii, devenind acţionar minoritar al echipei Franţei de SailGP, circuitul de regate internaţionale la bordul unor catamarane ultramoderne, după ce s-a implicat în acţionariatul clubului de fotbal Caen, din Ligue 2, informează AFP.

„Suntem încântaţi să ne îmbarcăm în această nouă aventură”, a declarat, într-un comunicat, atacantul francez, care s-a angajat în această investiţie prin intermediul fondului de investiţii Coalition Capital, dar fără să se precizeze valoarea investiţiei.

Asociaţia sa Inspired By KM, care vizează să descopere activităţi sportive şi culturale pentru tineri, devine partenerul asociat oficial al echipei Franţei, în special al F50, catamaranul capabil să atingă 100 km/h, şi care va arbora culorile echipei Franţei odată cu Marele Premiu de la Los Angeles din acest weekend.

„Este o veste incredibilă. Nici nu puteam să visăm la un ambasador mai bun”, a spus Quentin Delapierre, pilot al echipei Franţei de SailGP.

Campionatul, lansat în 2018, reuneşte 12 echipe naţionale, care se vor confrunta timp de 12 luni pe cataramane identice cu cele din regatele ultra-rapide de înaltă tehnologie.

Mbappe nu este primul sportiv de renume mondial care se angajează în SailGP: în 2023, fostul pilot de Formula 1 Sebastian Vettel, cvadruplu campion mondial, a anunţat crearea unei echipe germane. Anul următor, schioarea americană Lindsey Vonn, cu 82 de victorii în Cupa Mondială de schi alpin, s-a alăturat Consiliului de administraţie al echipei SUA.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Preşedintele FIFA salută prezenţa femeilor la un meci din Iran

Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, a salutat prezenţa femeilor şi fetelor la un meci de fotbal din Cupa Hazfi,...

David Beckham va primi titlul de cavaler, la Castelul Windsor

David Beckham, fostul căpitan al selecţionatei de fotbal a Angliei, se va număra printre personalităţile care vor primi...

Antrenorul Mikel Arteta, ‘îngrijorat’ pentru accidentarea musculară a lui Gyokeres (Arsenal)

Antrenorul lui Arsenal Londra, Mikel Arteta, s-a declarat, luni, "îngrijorat" după accidentarea musculară suferită în weekend-ul trecut de...

Marius Copil şi-a anunţat retragerea din activitate

Marius Copil (35 ani) şi-a anunţat, marţi, retragerea din tenisul profesionist, într-o postare pe pagina sa de Facebook. ''După...