Am arătat că ne place să jucăm fotbal, a declarat Luis Enrique (PSG) după victoria de la Liverpool

Data:

Antrenorul echipei Paris Saint-Germain, Luis Enrique, a fost încântat de evoluţia elevilor săi marţi seara, pe stadionul Anfield, în meciul câştigat cu 4-1 la loviturile de departajare în faţa formaţiei FC Liverpool, la finalul căruia francezii s-au calificat în sferturile de finală ale Ligii Campionilor.

„Am arătat că ne place să jucăm fotbal, indiferent de stadion, de atmosferă, este foarte frumos să vedem această echipă”, a declarat tehnicianul spaniol.

„Sunt foarte fericit. Am demonstrat că suntem o echipă adevărată, spunem asta de mult, dar astăzi (marţi seara, n. red.), cu suporterii noştri, a fost un meci foarte bun. Suntem mândri”, a adăugat el.

„Este mentalitatea noastră să fim mereu mai buni. A fost un meci foarte greu, pentru că Liverpool este o echipă foarte bună, care a pus multă presiune pe noi. A fost greu să ţinem mingea, dar cu mentalitatea şi personalitatea noastră am reuşit să câştigăm meciul”, a mai spus antrenorul parizienilor.

Învinsă la limită în meciul tur de la Paris (0-1), echipa pregătită de fostul selecţioner al Spaniei a întors rezultatul în Anglia. PSG a anulat avantajul gazdelor prin Ousmane Dembele, în minutul 12, iar apoi s-a impus cu 4-1 la loviturile de departajare, graţie paradelor portarului italian Gianluigi Donnarumma, care a apărat şuturile lui Darwin Nunez şi Curtis Jones.

În sferturile de finală, Paris Saint-Germain va înfrunta câştigătoarea duelului dintre FC Bruges şi Aston Villa (în tur 1-3).

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

F1: Norris (McLaren) a dominat a doua sesiune de antrenamente libere de la Las Vegas

Pilotul britanic Lando Norris (McLaren), liderul clasamentului din Formula 1, a dominat a doua sesiune de antrenamente libere...

Preşedintele lui Napoli va fi judecat pentru fraudă contabilă în transferuri

Un tribunal din Roma a dispus joi ca preşedintele clubului de fotbal SSC Napoli, Aurelio De Laurentiis, să...

F1 – Leclerc (Ferrari), cel mai rapid în prima sesiune de antrenamente libere pentru MP de la Las Vegas

Pilotul monegasc Charles Leclerc (Ferrari) a stabilit cel mai bun timp al primei şedinţe de antrenamente libere pentru...

Mihai Covaliu (COSR): Avantajul nostru este Mircea Lucescu, el cunoaşte bine fotbalul din Turcia

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, a declarat, joi seara, că în semifinala barajului de calificare...