Neymar revine în lotul Braziliei pentru meciurile cu Columbia şi Argentina

Data:

Neymar va reveni în lotul naţionalei de fotbal a Braziliei în martie, după aproape un an şi jumătate de absenţă din cauza unei accidentări, pentru meciurile de calificare la Cupa Mondială din 2026 contra Columbiei şi Argentinei, a anunţat joi selecţionerul Dorival Junior, scrie AFP.

Pe lângă Neymar, Dorival Junior i-a mai convocat pe atacanţii lui Real Madrid Vinicius Junior şi Rodrygo, precum şi pe atacantul Barcelonei, Raphinha.

Neymar a jucat ultima oară pentru naţionala Braziliei în octombrie 2023, când a fost scos pe targă în partida cu Uruguay, din preliminariile CM 2026, el suferind atunci o ruptură de ligamente la genunchi.

În decembrie anul trecut, vedeta braziliană a dezvăluit că şi-a propus să revină la naţionala ţării sale cu scopul de a participa la Cupa Mondială de fotbal din 2026.

„Cupa Mondială reprezintă, cu siguranţă, un obiectiv pentru toţi jucătorii. Eu am participat deja la trei ediţii şi, desigur, vreau să iau parte şi la cea de-a patra. Trebuie să fiu concentrat asupra acestui lucru, să mă pregătesc bine şi am acest obiectiv pe termen mediu, după ce îmi recapăt forma (…)”, a declarat atunci Neymar.

În vârstă de 32 de ani, Neymar a participat pentru prima oară la Cupa Mondială în 2014, la turneul găzduit de Brazilia, unde a fost victima unei fisuri vertebrale. El nu şi-a putut ajuta echipa naţională, spulberată în semifinale de Germania (1-7), înainte de a pierde şi meciul pentru locul al treilea, în faţa Olandei (0-3).

În 2018, la Mondialul din Rusia, brazilienii au fost eliminaţi în sferturile de finală de Belgia (1-2), iar în 2022 s-au oprit în aceeaşi fază, după ce au fost învinşi de croaţii lui Luka Modric la loviturile de departajare.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Luciano Spalletti consideră că Juventus este capabilă să câştige titlul

Noul antrenor al lui Juventus Torino, Luciano Spalletti, consideră că echipa sa, aflată în prezent pe locul 7...

Antrenorul Arne Slot este preocupat doar de stoparea declinului îngrijorător al lui Liverpool

Antrenorul lui Liverpool, Arne Slot, este preocupat doar de stoparea declinului îngrijorător al echipei sale, pe fondul unor...

FRF anunţă candidatura pentru organizarea finalei Europa League 2028 sau 2029 pe Arena Naţională

Federaţia Română de Fotbal a anunţat candidatura Bucureştiului pentru organizarea finalei Europa League din 2028 sau 2029 pe...

F1: McLaren scoate la licitaţie unul din monoposturile sale pentru 2026

Echipa de Formula 1 McLaren a decis să scoată la licitaţie unul din monoposturile sale din 2026 şi...