Paulo Fonseca, antrenorul echipei Olympique Lyon, adversara lui FCSB, suspendat până pe 30 noiembrie

Data:

Paulo Fonseca, antrenorul echipei de fotbal Olympique Lyon, adversara lui FCSB de joi din prima manşă a optimilor Europa League, a fost suspendat de pe banca tehnică şi de la vestiar până la data de 30 noiembrie, după ce l-a ameninţat pe arbitrul meciului cu Brest (2-1) din Ligue 1, a anunţat, miercuri, comisia de disciplină a Ligii profesioniste franceze (LFP), citată de AFP.

De asemenea, antrenorului portughez i-a fost suspendat accesul în propriul vestiar până pe 15 septembrie, a precizat Sebastien Deneux, preşedintele comisiei de disciplină.

„Îndreptându-se către arbitrul Benoit Millot, „urlându-i în faţă”, Fonseca a „avut o atitudine intimidantă şi ameninţătoare”, a declarat preşedintele comisiei.

Considerând că este vorba de „o acţiune extrem de gravă”, comisia a decis că „această sancţiune va acoperi inclusiv accesul în propriul vestiar înainte, în timpul şi după meci până la data de 15 septembrie 2025”, a adăugat acesta.

Această sancţiune intervine la o săptămână după cele 15 meciuri de suspendaree fermă contra preşedintelui lui Olympique Marseille, Pablo Longoria, care a vorbit de „corupţie” în arbitraj după înfrângerea marseillezilor în partida cu Auxerre (3-0).

„Comisia deplânge încă o dată faptul că un actor major din Ligue 1 adoptă un astfel de comportament”, a comentat Deneux. „Fonseca este un antrenor din Ligue 1, dar înainte de orice este un educator, iar această atittudine este incompatibilă cu funcţiile sale”, a mai spus preşedintele comisiei.

Fonseca a primit cartonaşul roşu după o revizuire a unui potenţial penalty pentru Brest – care nu s-a acordat – din cauza ”atitudinii lui intimidante”, potrivit lui Millot.

”A sărit asupra mea cu o atitudine intimidantă şi am decis să-l elimin direct. A continuat să fie scăpat de sub control”, a declarat Millot pentru cotidianul sportiv francez L’Equipe. ”A avut o atitudine şi mai intensă, încercând să dea o lovitură, de fapt. O lovitură de cap. Nici nu am avut timp să anunţ decizia finală de a nu acorda penalty. A părut să existe un uşor contact al nasului, mai exact”, a precizat oficialul de meci.

Săptămâna trecută, sindicatul francez al arbitrilor a declarat că membrii săi îşi vor exercita dreptul de a se retrage dacă ei sau familiile lor sunt puse în pericol după ce un arbitru s-a confruntat cu o ”revărsare de ură” în urma comentariilor preşedintelui clubului Olympique Marseille, Pablo Longoria.

Fonseca se afla miercuri seară la Bucureşti în vederea meciului cu echipa FCSB, programat joi, de la ora 19:45, pe Arena Naţională din Capitală, într-o partidă contând pentru prima manşă a optimilor de finală ale Europa League. Sancţiunea nu se aplică însă deocamdată pentru competiţiile UEFA.

„Federaţia este cea care trebuie sau nu să extindă sancţiunea pentru competiţiile europene”, a precizat Deneux.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Premiile în bani de la Wimbledon au crescut într-un ritm mai rapid decât inflaţia

Premiile în bani de la Wimbledon au crescut într-un ritm mai rapid decât inflaţia, a declarat vineri directorul...

F1: Lewis Hamilton a dominat prima sesiune de antrenamente libere înaintea MP al Marii Britanii

Pilotul britanic Lewis Hamilton (Ferrari) a dominat vineri prima sesiune de antrenamente libere înaintea Marelui Premiu al Marii...

Liverpool şi-a amânat reluarea pregătirilor după decesul lui Diogo Jota

Campioana en titre a Angliei, FC Liverpool, şi-a amânat reluarea pregătirilor în vederea noului sezon după decesul atacantului...

Vingegaard se simte mai puternic ca niciodată înaintea Turului Franţei 2025

Ciclistul danez Jonas Vingegaard a declarat vineri, în ajunul startului Turului Franţei 2025 de la Lille, că se...