FIFA a ridicat suspendarea Federaţiei Pakistaneze de Fotbal

Data:

FIFA a ridicat suspendarea Federaţiei Pakistaneze de Fotbal (PFF) după ce aceasta a aprobat amendamentele constituţionale validate de organismul mondial al fotbalului şi de Confederaţia Asiatică de Fotbal (AFC), conform Reuters.

PFF a aprobat amendamentele în cadrul unui congres extraordinar, joi, în Lahore, îndeplinind cerinţa pentru încheierea suspendării dictate de FIFA luna trecută.

”Biroul şi Consiliul FIFA au decis la 2 martie să ridice suspendarea care fusese impusă Federaţiei Pakistaneze de Fotbal la data de 6 februarie 2025”, potrivit unui comunicat al FIFA.

FIFA a mai suspendat PFF în 2017 şi în 2021 ca urmare a unui amestec al unei terţe părţi. Suspendarea anterioară a fost ridicată în iunie 2022 după ce Comitetul de normalizare al federaţiei pakistaneze de fotbal a declarat că a recăpătat controlul deplin asupra finanţelor şi sediilor.

”Mulţumim FIFA şi AFC pentru sprijinul lor continuu privind fotbalul din Pakistan şi extindem felicitările noastre din toată inima către comunitatea de fotbal din Pakistan”, a transmis, pe o reţea de socializare, PFF.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Romelu Lukaku (Napoli), accidentat la coapsă, riscă să fie indisponibil câteva luni

Romelu Lukaku, atacantul lui Napoli, accidentat la coapsa stângă în meciul amical de joi cu Olympiakos Pireu, riscă...

‘Avansăm pas cu pas’, a spus Xabi Alonso, antrenorul lui Real Madrid

Noul antrenor al lui Real Madrid, Xabi Alonso, care vrea să readucă gigantul spaniol în vârful fotbalului mondial,...

Gael Monfils va face pereche cu Naomi Osaka la dublu mixt, la US Open, iar Sinner cu Siniakova

Lista finală de jucători pentru noul turneu de tenis de dublu mixt de la US Open, ultimul turneu...

F1: Oscar Piastri va avea propria tribună la Marele Premiu al Australiei din 2026

Australianul Oscar Piastri, actualul lider al Campionatului Mondial de Formula 1, va da numele unei tribune la Marele...