Blatter, încrezător că va fi achitat din nou în procesul legat de plata către Platini

Data:

Elveţianul Joseph Blatter, fostul preşedinte al Federaţiei Internaţionale de Fotbal (FIFA), s-a declarat foarte încrezător că va obţine o nouă achitare în ultimul său proces legat de plata făcută către Michel Platini şi care a început luni în Elveţia, scrie DPA.

Blatter, care a fost preşedintele FIFA în perioada 1998-2015, şi Platini, fost preşedinte al UEFA (2007-2015), au fost achitaţi în 2022 de o primă instanţă elveţiană după o investigaţie de şapte ani privind o plată de 2 milioane de franci elveţieni, pe care francezul a primit-o în 2011 pentru servicii de consultanţă în anii ’90.

Acea plată a pus capăt carierei celor doi în administraţia sportivă, fiind privită ca o mită. Acum se confruntă din nou cu un proces penal după ce procurorii elveţieni au făcut apel la verdictul iniţial, dat acum doi ani şi jumătate, şi susţin în continuare că s-a comis o ilegalitate.

În timp ce Blatter, în vârstă de 88 de ani, a vorbit cu reporterii, Platini, 69 de ani, a intrat în tribunalul din Muttenz fără a face vreo declaraţie.

”Când vorbeşti despre fals, minciună şi înşelăciune, nu sunt eu. Asta nu a existat în toată viaţa mea”, a spus Blatter înainte de a intra în tribunal. ”Am avut principii în familia mea – luăm doar banii pe care i-am câştigat. Sunt nevinovat”, a mai spus Blatter.

”Un contract verbal rămâne un contract verbal”, a subliniat Blatter pentru DPA înaintea audierii. ”Aceasta nu a fost o plată pe sub masă, a fost stabilită conform principiilor care există la FIFA. Dacă rezultatul va fi negativ, atunci va trebui doar să adun energii noi şi îl vom contesta din nou”, a menţionat elveţianul.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Lautaro Martinez se bucură de încrederea deplină a lui Inter Milano şi a lui Cristian Chivu

Atacantul Lautaro Martinez a fost înlocuit în ultimele două meciuri ale lui Inter Milano, dar, potrivit ziarului La...

F1: Verstappen susţine că ar fi avut asigurat deja titlul mondial cu maşina lui Norris

Pilotul olandez Max Verstappen (Red Bull) a declarat că lupta pentru titlul mondial din Formula 1 era deja...

LPF, campanie de conştientizare împotriva violenţei asupra femeilor

Liga Profesionistă de Fotbal şi Centrul FILIA au iniţiat o campanie de conştientizare împotriva violenţelor săvârşite asupra femeilor,...

Liverpool i-a recuperat pe Alisson şi Wirtz înaintea meciului cu West Ham United

Campioana en titre a Angliei la fotbal, FC Liverpool, va putea conta pe portarul brazilian Alisson Becker şi...