Boxerul britanic Tyson Fury şi-a păstrat centura WBC la categoria grea, învingându-l pe compatriotul său Dillian Whyte prin KO în repriza a 6-a, într-un meci prezentat ca fiind ultimul din cariera celui supranumit „Gipsy King”, pe stadionul Wembley din Londra, potrivit Agerpres.
În faţa a 94.000 de spectatori, Fury, care are 33 de ani, s-a impus în faţa lui Whyte, ce este mai în vârstă cu un an, notează AFP. Superstarul boxului mondial, care a asigurat că se va retrage după acest duel, rămâne neînvins după 33 de meciuri, unul dintre acestea încheindu-se la egalitate.
Fury nu mai boxase în ţara sa din 2018.
În cazul retragerii, el nu va mai avea posibilitatea să-l înfrunte pe ucraineanul Oleksandr Usik, actualul campion WBA, IBF şi WBO, sau pe britanicul Anthony Joshua, pentru a viza unificarea tuturor centurilor mondiale.
Sursa: Agerpres