Glasgow Rangers, echipa lui Ianis Hagi, l-a demis pe antrenorul Philippe Clement

Data:

Echipa scoţiană de fotbal Glasgow Rangers, la care evoluează internaţionalul român Ianis Hagi, l-a demis din funcţia de antrenor pe belgianul Philippe Clement, după o serie de rezultate nesatisfăcătoare, informează AFP.

„Clubul ar dori să-şi exprime sincerele sale mulţumiri faţă de Philippe pentru munca sa asiduă şi dăruirea în timpul mandatului său”, a scris Rangers într-un scurt comunicat.

Tehnicianul belgian, în vârstă de 50 de ani, nu a supravieţuit înfrângerii suferite sâmbătă în meciul cu St Mirren (scor 0-2) din campionat, care a venit la două săptămâni după ce elevii săi au fost eliminaţi din Cupa Scoţiei de formaţia de ligă secundă Queen’s Park.

În liga scoţiană, Glasgow Rangers este devansată categoric de marea sa rivală Celtic Glasgow, diferenţa dintre cele două echipe fruntaşe fiind de 13 puncte, după 27 de meciuri.

Philippe Clement i-a succedat la Rangers lui Michael Beale în octombrie 2023, la câteva luni după ce se despărţise de echipa franceză AS Monaco, iar două luni mai târziu a reuşit să câştige Cupa Ligii scoţiene.

În sezonul trecut, Glasgow Rangers a ţinut mult timp pasul cu Celtic în campionat, înainte de a încetini spre finalul sezonului, clasându-se pe locul secund, la opt puncte în spatele rivalei istorice.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Romelu Lukaku (Napoli), accidentat la coapsă, riscă să fie indisponibil câteva luni

Romelu Lukaku, atacantul lui Napoli, accidentat la coapsa stângă în meciul amical de joi cu Olympiakos Pireu, riscă...

‘Avansăm pas cu pas’, a spus Xabi Alonso, antrenorul lui Real Madrid

Noul antrenor al lui Real Madrid, Xabi Alonso, care vrea să readucă gigantul spaniol în vârful fotbalului mondial,...

Gael Monfils va face pereche cu Naomi Osaka la dublu mixt, la US Open, iar Sinner cu Siniakova

Lista finală de jucători pentru noul turneu de tenis de dublu mixt de la US Open, ultimul turneu...

F1: Oscar Piastri va avea propria tribună la Marele Premiu al Australiei din 2026

Australianul Oscar Piastri, actualul lider al Campionatului Mondial de Formula 1, va da numele unei tribune la Marele...