FCSB o va întâlni pe Olympique Lyon, în optimile Europa League

Data:

FCSB va întâlni echipa franceză Olympique Lyon în optimile de finală ale Europa League la fotbal, conform tragerii la sorţi efectuate vineri, la Nyon.

FCSB va juca prima manşă pe teren propriu, în data de 6 martie, iar returul va avea loc în Hexagon, pe 13 martie.

În cazul în care va trece de OL, FCSB ar putea-o întâlni în sferturi pe Manchester United, în cazul în care ”diavolii roşii” vor trece de Real Sociedad. United, care a cucerit trofeul în 2017, a câştigat la Bucureşti cu 2-0, luna trecută, în ultima etapă a fazei principale a competiţiei.

Olympiakos Pireu, deţinătoarea trofeului în Conference League, va juca în optimi cu echipa norvegiană Bodo/Glimt.

Glasgow Rangers, echipa la care joacă Ianis Hagi, va primi replica echipei turce Fenerbahce, antrenată de Jose Mourinho.

Eintracht Frankfurt, care a câştigat trofeul Europa League în 1979/80 (Cupa UEFA, n. red.) şi 2021/22, va juca în optimi contra echipei olandeze Ajax, câştigătoarea din 1992.

Tottenham, formaţie la care este legitimat fundaşul român Radu Drăguşin, o va întâlni pe AZ Alkmaar, într-o reeditare a înfruntării din etapa a treia (1-0 pentru londonezi).

Lazio, care a încheiat faza principală pe primul loc, o va întâlni pe Viktoria Plzen.

Athletic Bilbao, care intenţionează să joace finala acestei ediţii, găzduită de stadionul propriu, o are ca adversară pe AS Roma în optimi. Cele două echipe s-au întâlnit şi în prima etapă, terminând nedecis, 1-1, pe Stadio Olimpico.

Rezultatele tragerii la sorţi:
Optimi de finală (6 şi 13 martie)
Viktoria Plzen – Lazio Roma
Ajax Amsterdam – Eintracht Frankfurt
Real Sociedad – Manchester United
Fenerbahce Istanbul – Glasgow Rangers
Bodo/Glimt – Olympiakos Pireu
AZ Alkmaar – Tottenham Hotspur
FCSB – Olympique Lyon
AS Roma – Athletic Bilbao

Sferturi de finală (10 şi 17 aprilie)
Q1: Bodo/Glimt/Olympiakos Pireu – Viktoria Plzen/Lazio Roma
Q2: AZ Alkmaar/Tottenham Hotspur – Ajax Amsterdam/Eintracht Frankfurt
Q3: Fenerbahce Istanbul/Glasgow Rangers – AS Roma/Athletic Bilbao
Q4: FCSB/Olympique Lyon – Real Sociedad/Manchester United

Semifinale (1 şi 8 mai)
SF1: Q2 – Q1
SF2: Q3 – Q4

Finala (21 mai)
Stadion San Mames – Bilbao

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Lewandowski a reuşit un hat-trick pentru FC Barcelona în meciul cu Celta Vigo (4-2)

Atacantul polonez Robert Lewandowski a reuşit un hat-trick pentru FC Barcelona în partida câştigată în deplasare de echipa...

Paris Saint-Germain, învingătoare la Lyon (3-2), revine pe primul loc în Ligue 1

Paris Saint-Germain, campioana en titre a Franţei la fotbal, a învins in extremis, cu scorul de 3-2, formaţia...

Neymar, aproape de a înscrie pentru Santos, dar nu a putut împiedica înfrângerea

Atacantul brazilian Neymar a fost aproape de a înscrie două goluri spectaculoase în primul său meci, după aproape...

Manchester City, victorie clară în derby-ul cu Liverpool (3-0), în Premier League

Echipa Manchester City s-a impus fără drept de apel pe teren propriu, cu scorul de 3-0, în faţa...