Primele două ligi germane au înregistat un record de spectatori în prima jumătate a sezonului

Data:

Cele 36 de cluburi din primele două ligi germane de fotbal au stabilit un nou record de spectatori în prima jumătate a sezonului, a anunţat miercuri Liga profesionistă germană (DFL), conform DPA.

Cluburile au vândut aproape 10,3 milioane de bilete, cu 100.000 mai mult decât în sezonul 2023/2024 în care s-a stabilit recordul anterior.

Cu 4,55 milioane de bilete vândute, cluburile din liga secundă au înregistrat cele mai ridicate cifre din istorie. În sezonul precedent, vânzările au fost de 4,28 milioane de bilete.

Potrivit DFL, promovările şi retrogradările au făcut marea diferenţă faţă de anul precedent. De exemplu, retrogradarea lui FC Koln a afectat aceste cifre. Clubul de tradiţie din fotbalul german a intrat în divizia a doua cu un stadion cu o capacitate de 50.000 de spectatori.

Numărul de spectatori din Bundesliga a scăzut uşor în comparaţie cu anul precedent, de la 5,99 milioane la aproximativ 5,83 milioane. Cu toate acestea, gradul de ocupare al stadioanelor a crescut la 95,9%, pentru că 15 dintre cele 18 cluburi din Bundesliga au umplut mai mult de 92% din capacitatea stadioanelor lor.

Prezenţa medie pe stadioanele din Bundesliga a fost de 38.079 de spectatori pe meci, în primele 17 etape ale sezonului. În liga secundă, prezenţa medie a crescut de la 27.959 la 29.761 de spectatori.

”Prima şi a doua divizie garantează fotbal de top şi o experienţă grozavă pe stadion”, a spus directorul general al DFL, Marc Lenz. ”Preţurile moderate ale biletelor în comparaţie cu restul Europei sunt importante pentru ligă şi cluburi”, a subliniat oficialul.

Preţul mediu al unui bilet pentru un meci din Bundesliga, exclusiv zona VIP şi zonele de afaceri, a fost de 26,75 euro, cu o creştere minimă faţă de sezonul precedent (26,48 euro).

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Atletism: Usain Bolt spune că că ar fi putut alerga suta de metri în 9 sec 42/100 cu noii pantofi cu cuie

Fostul mare atlet jamaican Usain Bolt, al cărui record mondial de 9,58 secunde în proba de 100 de...

Cristiano Ronaldo, ales „Cel mai bun din toate timpurile” de Liga portugheză

Cristiano Ronaldo a primit miercuri premiul "Cel mai bun din toate timpurile", în cadrul unei gale organizate de...

Clubul Chelsea, acuzat de 74 de încălcări ale regulamentului legat de agenţi

Clubul Chelsea a fost acuzat de nu mai puţin de 74 de încălcări ale regulamentului legat de agenţii...

Constantin Gâlcă (Rapid) – Va fi complicat cu ‘U’ Cluj, ne lipsesc doi jucători din linia defensivă

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid, Constantin Gâlcă, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că pentru formaţia...