Cristiano Ronaldo a reuşit o dublă în Liga Campionilor Asiei

Data:

Starul portughez Cristiano Ronaldo a reuşit o dublă în Liga Campionilor Asiei la fotbal, luni seara, în partida câştigată pe teren propriu de echipa saudită Al-Nassr, cu scorul de 4-0, în faţa formaţiei Al-Wasl din Emiratele Arabe Unite.

Ronaldo, care va împlini miercuri 40 de ani, a marcat în minutele 44 şi 78 ale jocului de la Riad, ajungând la un total de 23 de goluri pentru Al-Nassr de la debutul sezonului, în toate competiţiile.

Al-Nassr avea deja asigurată calificarea în faza optimilor de finală ale Ligii Campionilor Asiei, înaintea ultimei etape, a 8-a, a fazei grupelor.

Tot luni, deţinătoarea trofeului, echipa Al-Ain din Emiratele Arabe Unite, s-a înclinat pe teren propriu în faţa formaţiei qatariene Al-Rayyan şi nu mai are nici şansă să acceadă în optimi.

Al-Ain a deschis scorul în prima repriză, prin paraguayanul Alejandro Romero (42), însă a întors rezultatul în repriza secundă, graţie golurilor lui Mahmoud Trezeguet şi Roger Guedes.

În urma acestui eşec, al cincilea în şapte meciuri, Al-Ain ocupă ultimul loc între cele 12 echipe din grupa sa, cu doar 2 puncte.

Primele opt clasate în cele două grupe regionale ale Ligii Campionilor Asiei, de Est şi de Vest, promovează în faţa eliminatorie, care va debuta în luna martie.

Eliminarea lui Al-Ain a venit la doar nouă luni după ce clubul din Abu Dhabi a reuşit să câştige coroana continentală pentru a doua oară, graţie victoriei cu scorul general de 6-3 înregistrată în finala cu japonezii Yokohama F Marinos, disputată în două manşe, în luna mai.

Liderul regiunii de Vest a Ligi Campionilor Asiei este echipa saudită Al-Ahli, care a învins luni în deplasare, cu scorul de 3-1, formaţia Al-Sadd din Qatar, prin golurile lui Robert Firmino (10), Roger Ibanez (38) şi Riyad Mahrez (81).

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Noul format al Supercupei Italiei, „un cadou” pentru Inter şi AC Milan, a spus Cristian Chivu

Noul format al Supercupei Italiei este "un cadou" pentru Inter Milano şi AC Milan, a declarat joi antrenorul...

Max Verstappen va concura cu numărul 3 în sezonul 2026

Pilotul olandez Max Verstappen va concura cu numărul 3 imprimat pe monopostul său Red Bull în ediţia 2026...

Kylian Mbappe, la un singur gol de recordul lui Cristiano Ronaldo

Atacantul francez Kylian Mbappe, autorul unei duble în Cupa Spaniei la fotbal, miercuri seara, s-a apropiat la un...

România va găzdui în premieră Campionatele Europene de echipe mixte din 2027

Federaţia Română de Judo a anunţat, joi, pe site-ul său oficial, că România va organiza pentru prima oară...