Atacantul brazilian Neymar semnează cu Santos FC

Data:

Atacantul brazilian Neymar Junior, cel mai bun marcator din istoria Selecao, a anunţat că îşi va continua cariera la Santos FC, club la care s-a format ca jucător, după ce şi-a reziliat recent contractul cu echipa saudită Al-Hilal, informează Reuters.

„Să joc fotbal, asta iubesc cel mai mult. Familia şi prietenii mei ştiu deja decizia mea, voi semna contractul cu Santos Futebol Clube”, a spus Neymar într-un videoclip postat pe Instagram.

„Să te naşti, să trăieşti şi să mori pentru Santos este o onoare pe care doar câţiva o au. Sunt sigur că doar Santos îmi poate oferi dragostea de care am nevoie pentru a mă pregăti în vederea provocărilor din următorii ani’, a adăugat el.

În vârstă de 32 de ani, Neymar şi-a început cariera de fotbalist profesionist la Santos, în 2009, ajutând formaţia paulista să cucerească primul ei titlu în Copa Libertadores după aproape 50 de ani de aşteptare, în 2011. Atacantul a disputat în total 225 de meciuri pentru Santos FC, reuşind 136 de goluri şi 64 de pase decisive.

În 2013, Neymar a semnat cu FC Barcelona, alături de care a câştigat două titluri în La Liga, trei Cupe ale Spaniei şi Liga Campionilor.

Patru ani mai târziu, internaţionalul brazilian a fost recrutat de Paris Saint-Germain, pentru suma record de 222 de milioane de euro, câştigând cinci titluri de campion al Franţei alături de clubul din Hexagon.

Neymar a plecat de la PSG în vara anului 2023, când a semnat cu Al-Hilal, care a plătit 90 de milioane de euro pentru a-l aduce pe starul brazilian în liga saudită. Victima unei grave accidentări la genunchi, el a avut însă doar şapte apariţii pentru clubul saudit, de care s-a despărţit la începutul acestei săptămâni, pe cale amiabilă.

Cu 79 de goluri în 128 de selecţii, Neymar este cel mai bun marcator din istoria naţionalei Braziliei, devansându-l pe legendarul Pele (77 de goluri în 92 de selecţii).

AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Iga Swiatek, prima finalistă a turneului de la Bad Homburg (WTA)

Jucătoarea poloneză de tenis Iga Swiatek este prima finalistă a turneului de la Bad Homburg (WTA), dotat cu...

Alcaraz va debuta contra veteranului Fognini la Wimbledon

Tragerea la sorţi a turneului de tenis de Mare Şlem de la Wimbledon, efectuată vineri, l-a desemnat pe...

Posibil duel Coco Gauff – Iga Swiatek în sferturi de finală la Wimbledon

Jucătoarea americană de tenis Coco Gauff, locul 2 mondial, recenta laureată de la Roland Garros, ar putea s-o...

F1: Max Verstappen se declară bucuros de o posibilă colaborare cu Sebastian Vettel la Red Bull

Pilotul olandez Max Verstappen, campionul mondial en titre din Formula 1, a declarat, recent, că îl va primi...