Poliţia germană a reţinut 59 de suporteri ai echipei Paris Saint-Germain, înaintea meciului cu VfB Stuttgart

Data:

Poliţia germană a reţinut 59 de suporteri ai echipei franceze de fotbal Paris Saint-Germain, înaintea meciului cu formaţia VfB Stuttgart, programat miercuri seara în Liga Campionilor, informează agenţia DPA.

Potrivit poliţiei, au existat dovezi că grupurile de fani ale celor două cluburi plănuiau o confruntare în afara stadionului, iar unii dintre suporterii francezi au călătorit la Stuttgart fără bilet de intrare la meci, conform aceleiaşi surse.

Cei reţinuţi aveau asupra lor, printre altele, obiecte cu care să-şi acopere feţele. Fanii vor rămâne în arest până joi dimineaţă, a adăugat poliţia.

„Oricine călătoreşte la Stuttgart pentru a comite crime violente în afara terenului va fi scos din joc”, a declarat vicepreşedintele poliţiei, Carsten Hofler.

Celor 47 de fani Stuttgart care ar fi încercat să se confrunte cu suporterii echipei oaspete le-a fost interzis accesul în centrul oraşului şi în cartierul Bad Cannstatt, în care se află stadionul lui VfB. Unii dintre aceştia aveau asupra lor arme.

Marţi, fanii lui VfB Stuttgart şi ai echipei franceze AS Saint-Etienne au încercat să se confrunte cu huliganii lui PSG, dar au fost interceptaţi de poliţie în staţiile de tren şi în hoteluri.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Nu vrem să stârnim nicio polemică în cazul lui Yamal, spune preşedintele Federaţiei spaniole

Rafael Louzan, preşedintele Federaţiei Spaniole de Fotbal (RFEF), a dat asigurări marţi că "nu vrea să intre în...

Lionel Messi a vorbit din nou despre perioada petrecută la PSG

Lionel Messi a vorbit din nou despre perioada petrecută la PSG, într-un interviu acordat ziarului spaniol Sport, atacantul...

Cupa Mondială 2026 va fi ‘cu siguranţă’ ultima din carieră pentru Cristiano Ronaldo

Atacantul portughez Cristiano Ronaldo a afirmat că următoarea Cupă Mondială de fotbal, programată anul viitor în SUA, Mexic...

Denis Drăguş – Am pierdut nemeritat cu Bosnia la Bucureşti, avem de luat o revanşă

Atacantul român Denis Drăguş a afirmat, într-un interviu difuzat pe canalul de YouTube al FRF, că naţionala României...