Ofertă ‘faraonică’ din Arabia Saudită pentru egipteanul Mohamed Salah

Data:

Atacantul egiptean Mohamed Salah, care a intrat în ultimele sale şase luni de contract cu FC Liverpool, a primit o ofertă „faraonică” din Arabia Saudită, anunţă mass-media britanică.

Conform informaţiilor transmise de cotidianul The Sun, Saudi Pro League îi oferă 65 de milioane de lire sterline (aproximativ 77 de milioane de euro) pentru două sezoane golgheterului actualului lider din Premier League.

Salah, în vârstă de 32 de ani, a fost recrutat de FC Liverpool în 2017, de la formaţia italiană AS Roma. El a marcat de atunci 232 de goluri în 376 de meciuri disputate pentru „cormorani” în toate competiţiile.

Starul egiptean a cucerit opt trofee alături de Liverpool şi este unul dintre jucătorii de bază ai echipei engleze şi după sosirea antrenorului Arne Slot, reuşind să impresioneze prin evoluţiile sale din acest sezon.

Zvonurile privind o posibilă plecare a lui Mohamed Salah în Arabia Saudită s-au amplificat după ce şeicul Turki Alalshikh, unul dintre miniştrii regatului saudit, a postat o fotografie cu atacantul egiptean îmbrăcat în tricoul echipei Al-Hilal.

Turki Alalshikh conduce în prezent Autoritatea Generală de Divertisment din Arabia Saudită şi a avut un rol esenţial în organizarea celor mai importante meciuri de box profesionist în această ţară, inclusiv cele dintre „greii” Oleksandr Usik şi Tyson Fury.

Un aliat apropiat al prinţului moştenitor Mohammed bin Salman, conducătorul efectiv al naţiunii, Turki Alalshikh a semnalat, prin postarea fotografiei respective, hotărârea clubului Al-Hilal de a-l atrage pe Salah, înaintea participării la noua Cupă Mondială a Cluburilor din această vară. Având în vedere costurile pe care le implică o astfel de operaţiune, acest lucru ar fi posibil doar cu aprobarea lui Mohammed bin Salman şi a Fondului saudit de investiţii publice, adaugă The Sun.

AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Ceremonie în onoarea lui Rafael Nadal, anul acesta, la Roland Garros

Fostul mare tenisman spaniol Rafael Nadal va fi onorat pentru performanţele sale la turneul de la Roland Garros,...

Căpitanul lui Liverpool, Virgil van Dijk, şi-a prelungit contractul cu încă doi ani

Căpitanul echipei engleze de fotbal Liverpool, Virgil van Dijk, şi-a asigurat viitorul la club prin semnarea unui contract...

Turneul de la Roland Garros va păstra arbitrii de linie pentru ediţia de anul acesta

Turneului de tenis Roland Garros, ultimul de Mare Şlem care nu a recurs la arbitrajul electronic, va păstra...

Manchester United îl vrea pe portarul Maignan de la Milan, pentru a-l înlocui pe Onana

Clubul englez de fotbal Manchester United este interesat de achiziţionarea portarului lui Mike Maignan (AC Milan), după ce...