Iga Swiatek nu se aşteaptă la un apel al Agenţiei Mondiale Antidoping în cazul său de dopaj

Data:

Jucătoarea poloneză de tenis Iga Swiatek, numărul doi mondial, a insistat, vineri, asupra dorinţei sale de a închide capitolul privind cazul său de dopaj din sezonul trecut, apreciind că nu există niciun motiv pentru ca Agenţia Mondială Antidoping (AMA/WADA) să facă apel, informează AFP.

Swiatek, în vârstă de 23 de ani, a fost depistată pozitiv la trimetazidină (TMZ), un medicament pentru inimă, într-un eşantion recoltat în afara competiţiei în luna august, pe când se afla în fotoliul de lider mondial. Cazul a fost dezvăluit abia trei luni mai târziu, după ce jucătoarea a fost suspendată o lună. Absentă de la trei turnee în Asia, ea a invocat la acea dată motive personale.

După anunţul privind testului pozitiv, Agenţia Internaţională de Integritate în Tenis (ITIA) a estimat, la rândul ei, că infracţiunea nu a fost premeditată, într-un caz asemănător cu cel survenit anterior în cursul sezonului pentru Jannik Sinner, numărul unu mondial la masculin.

Italianul a fost depistat pozitiv în două rânduri, în martie, după depistarea unor urme ale steroidului clostebol, dar a fost absolvit de vină de ITIA. AMA/WADA a făcut însă apel în septembrie, iar decizia a rămas în aşteptare.

În timp ce se pregăteşte să debuteze în noul sezon la United Cup, la Sydney, Iga Swiatek a afirmat că nu se aşteaptă ca AMA/WADA să urmeze acelaşi drum în cazul său.

„Am furnizat toate probele posibile şi nu mai este mare lucru de făcut în plus”, a pledat ea.

„Am reuşit să furnizez sursa contaminării destul de repede. De aceea, cazul a fost clasat atât de repede”, a adăugat Swiatek.

„Deci nu mă aştept la un apel, dar nici nu am nicio influenţă cu ce se va întâmpla. Pot să spun însă, conform procedurilor pe care le-am urmat şi modalitatea prin care am fost tratată de la început, că mi s-a părut corect”, a adăugat poloneza.

Swiatek a mai spus că incidentul a fost „mental dificil”, dar reacţia publicului a fost în general pozitivă, atenuând temerile sale.

„Cred că majoritatea oamenilor au fost înţelegători”, a conchis cvintupla laureată de Mare Şlem.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Manchester United investighează dispariţia mai multor perechi de ghete ale echipei feminine

Manchester United a început o investigaţie după ce mai multe perechi de ghete ale unor jucătoare ale echipei...

Mirel Rădoi (Universitatea Craiova) – Farul ne-a creat probleme mereu, şi în meciurile de acasă

Antrenorul echipei Universitatea Craiova, Mirel Rădoi, a afirmat, vineri, într-o conferinţă de presă, că se aşteaptă la o...

UEFA deschide consultări în privinţa disputării meciurilor din campionatele naţionale în străinătate

UEFA se va consulta cu actorii din fotbalul european în privinţa cererii făcute de liga spaniolă şi liga...

Portarul mexican Guillermo Ochoa (40 ani) a semnat pentru AEL Limassol

Portarul mexican Guillermo Ochoa a semnat pentru clubul cipriot de fotbal AEL Limassol pentru sezonul 2025-2026, sub rezerva...