Fostul mare fotbalist Toni Kroos, care a scris istorie la echipa spaniolă Real Madrid şi la naţionala Germaniei, a declarat că vrea să se retragă din viaţa publică după o perioadă solicitantă chiar după ce şi-a încheiat cariera în această vară, conform DPA.
”Vreau doar să îmi iau un concediu pentru mine”, a spus Toni Kroos la podcastul Einfach mal Luppen pe care îl găzduieşte alături de fratele său, Felix Kroos.
”Nu vreau în mod special să fiu văzut sau citat în ziare în următoarele luni”, a spus Kroos.
Kroos, 34 de ani, a câştigat Cupa Mondială din Germania în 2014, şi şase cupe ale Ligii Campionilor europeni, ultima fiind obţinută cu Real Madrid în iunie. Ultimul meci al carierei sale a fost câteva săptămâni mai târziu în sfertul de finală pierdut în faţa Spaniei la EURO 2024.
A fost apoi invitat la numeroase evenimente şi ceremonii de decernare a premiilor, inclusiv marţi la gala premiilor FIFA, unde a fost inclus în echipa anului.
Toni Kroos a pomenit despre un ”an foarte, foarte plin, special” pentru el în care a fost constant în centrul atenţiei pe care el nu a căutat-o.
”Oricine care cunoaşte atitudinea mea ştie că eu nu caut cu adevărat acest lucru”, a mai spus fostul internaţional.
Kroos a spus că va opri apariţiile sale la podcast şi va reduce, de asemenea, la minimum călătoriile pentru că a fost mult timp pe drumuri ca jucător.
”Vreau cu adevărat să fiu departe de ochiul public. Vreau acest lucru pentru mine”, a mai declarat fostul jucător al naţionalei Germaniei.
AGERPRES