Handbal feminin: CS Rapid Bucureşti, învinsă acasă de Gyor, în Liga Campionilor

Data:

CS Rapid Bucureşti a fost învinsă de echipa maghiară Gyor Audi ETO KC, cu scorul de 28-25 (15-11), duminică seara, în Sala Polivalenta ”Ioan Kunst-Ghermănescu” din Capitală, în Grupa B a Ligii Campionilor la handbal feminin.

Gyor Audi ETO KC, campioana en titre, se impusese şi pe 9 noiembrie, acasă, cu 31-20.

Vicecampioana României a suferit a şasea sa înfrângere consecutivă în competiţie.

Gyor a condus de la un capăt la altul al meciului, cea mai mare diferenţă fiind de şapte goluri (18-11).

Sorina Grozav a marcat 7 goluri pentru Rapid, Albertina Da Cruz Kassoma 4, Dorina Korsos 4, Andjela Janjusevic 4, Sara Ristovska 3, Lara Gonzalez Ortega 1, Eliza Buceschi 1, Aissatou Kouyate 1.

Denisa Şandru a avut 14 intervenţii (33,33%).

Pentru gazde au punctat Estelle Nze Minko 8 goluri, Dione Housheer 5, Bruna Aparecida Almeida de Paula 3, Csenge Reka Fodor 3, Kari Brattset Dale 2, Viktoria Gyori-Lukacs 2, Linn Blohm 1, Eun Hee Ryu 1, Kristine Breistoel 1, Emilie Margrethe Hovden 1, Sandra Toft (portar) 1.

Sandra Toft a reuşit 9 intervenţii (31,03%), iar Hatadou Sako, 3 (37,50%).

Meciul a fost arbitrat de kosovarii Sherif Xhema şi Besfort Jahja, iar delegat EHF a fost bulgăroaica Rosiţa Dimkova.

Sâmbătă, HB Ludwigsburg a dispus de Vipers Kristiansand cu 33-29, iar duminică, Team Esbjerg a învins-o pe Buducnost Podgorica cu 26-19, iar Brest Bretagne Handball a pierdut acasă cu Odense Handbold, scor 36-38.

Competiţia se întrerupe până la începutul anului viitor, când CS Rapid va juca în deplasare, cu Brest Bretagne Handball, pe 11 ianuarie.

Clasament
1. Gyori Audi ETO KC 13 puncte
2. Team Esbjerg 12
3. Odense Handbold 12
4. Brest Bretagne Handball 10
5. Vipers Kristiansand 7
6. HB Ludwigsburg 6
7. Rapid Bucureşti 3
8. Buducnost 1
AGERPRES 

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Thomas Muller crede că Neuer poate reveni la naţionala Germaniei în vederea CM 2026

Mijlocaşul german Thomas Muller, aflat în prezent la echipa canadiană Vancouver Whitecaps, crede că portarul Manuel Neuer, fostul...

Gareth Southgate dezminte revenirea pe banca tehnică

Fostul antrenor al naţionalei de fotbal a Angliei, Sir Gareth Southgate, a declarat, miercuri, că nu ia în...

Grecul Stefanos Tsitsipas, învins fără drept de apel în turul al doilea la Winston-Salem (ATP)

Tenismanul grec Stefanos Tsitsipas, principalul favorit, a fost învins fără drept de apel de chinezul Yunchaokete Bu, cu...

NBA – Un angajat al echipei Miami Heat a recunoscut furtul a sute de tricouri purtate în meciuri

Un fost angajat al echipei Miami Heat, din liga profesionistă nord-americană de baschet (NBA), a pledat vinovat marţi...