Echipa spaniolă de fotbal FC Barcelona pregăteşte o ofertă pentru internaţionalul georgian Hvicea Kvaraţhelia, playmaker-ul formaţiei SSC Napoli, anunţă presa italiană.
Potrivit cotidianului La Repubblica, există contacte între cele două cluburi, iar gruparea „blaugrana” pregăteşte o ofensivă pentru recrutarea mijlocaşului ofensiv georgian în vara viitoare.
Kvaraţhelia este legat prin contract de SSC Napoli până în 2027, iar preţul final al acestei operaţiuni ar putea ajunge la 80 de milioane de euro.
Înaintea acestui sezon, Paris Saint-Germain a înaintat o ofertă de transfer pentru fotbalistul georgian, însă Napoli a refuzat să negocieze şi a solicitat 130 de milioane de euro, reprezentând valoarea clauzei de reziliere a contractului lui Kvaraţhelia. În final, nu s-a ajuns la niciun acord, iar Kvaraţhelia a rămas la Napoli.
Mass-media din peninsulă asigură că jucătorul ar prefera să semneze cu Barca, nu cu PSG, considerând că poate câştiga titluri importante alături de catalani.
AGERPRES