Organizatorii JO-2028 de la Los Angeles promit Jocuri ‘apolitice’, după alegerea lui Donald Trump

Data:

Alegerea lui Donald Trump în funcţia de preşedinte al Statelor Unite nu va avea impact asupra pregătirii Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de la Los Angeles, din anul 2028, au asigurat joi organizatorii, estimând că „Jocurile nu sunt politice”, informează AFP.

„Jocurile Olimpice nu sunt politice (…) Sunt Jocurile Americii care au loc la Los Angeles. Ele sunt deasupra politicii în toate aspectele”, a declarat preşedintele LA28, Casey Wasserman, în timpul unei conferinţe de presă care a avut loc joi după-amiază în campusul Universităţii din California, la Los Angeles (UCLA), unde va fi amplasat Satul Olimpic şi Paralimpic în 2028.

„Lucrăm la asta de zece ani (de la începutul procesului de aplicare, înainte de atribuirea competiţiei, 2017 – n.red), am avut trei preşedinţi şi aceasta va fi a patra administraţie. Trump era preşedinte când am câştigat Jocurile şi a semnat documentele care angajează guvernul federal cu privire la securitate şi transport”, a adăugat Wasserman.

Conferinţa de presă a încheiat trei zile de întâlniri şi vizite la instalaţii între Comitetul Internaţional Olimpic (CIO), Comitetul de organizare LA28 şi cel al Jocurilor de la Paris, desfăşurate în această vară în capitala Franţei.

„Am fost în contact cu echipa de tranziţie”, a declarat Reynold Hoover, director executiv al Jocurilor de la Los Angeles.

„Casey (Wasserman) şi cu mine i-am scris o scrisoare preşedintelui ales Trump pentru a-l felicita pentru alegerea sa. Suntem implicaţi astăzi nu numai cu viitoarea administraţie Trump, ci şi cu partenerii noştri de la Departamentul de Stat, Departamentul pentru Securitate Internă şi toţi partenerii federali de care avem nevoie pentru a organiza Jocurile”, a adăugat el.

„Jocurile noastre sunt apolitice. Vom găzdui cele mai mari Jocuri din istorie, cu cele mai mari venituri înregistrate vreodată şi o vom face în parteneriat cu statul California, cu oraşul, cu comunitatea şi cu ţara”, a subliniat Hoover.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Antrenorul Vincent Kompany, ‘impresionat de spiritul de echipă al lui PSG’ înaintea meciului cu Bayern

Antrenorul echipei germane de fotbal Bayern Munchen, belgianul Vincent Kompany, a afirmat, luni, că este "impresionat de spiritul...

Selecţionerul Carlo Ancelotti l-a convocat pe Vitor Roque pentru amicalele Braziliei cu Senegal şi Tunisia

Selecţionerul echipei de fotbal a Braziliei, Carlo Ancelotti, l-a convocat pentru prima dată, luni, pe atacantul Vitor Roque...

Xabi Alonso face o ‘muncă incredibilă la Real Madrid, la fel ca Ancelotti’, afirmă Arne Slot

Noul antrenor al echipei Real Madrid, Xabi Alonso, "face o muncă incredibilă" la Real Madrid, la fel ca...

Stan Wawrinka s-a calificat în optimi la Atena (ATP)

Tenismanul elveţian Stan Wawrinka (40 ani) s-a calificat în optimile de finală ale turneului ATP 250 de la...