Noah Lyles, campionul olimpic la 100 m, nu figurează printre finaliştii premiului Atletul anului

Data:

Americanul Noah Lyles, campion olimpic la 100 metri, nu se numără printre cei doi finalişti pentru titlul de Atletul anului la masculin, la categoria „pistă”, a dezvăluit luni World Athletics, federaţia internaţională de atletism, informează AFP.

Cei doi atleţi finalişti sunt botswanezul Letsile Tebogo, campionul olimpic en titre la 200 m, şi medaliatul cu aur la 5.000 m la JO de la Paris, norvegianul Jakob Ingebrigtsen.

Lyles a câştigat una dintre cele mai strânse finale olimpice din istorie, intrând în posesia aurului la JO 2024 cu cinci miimi de secundă în faţa jamaicanului Kishane Thompson.

Atletul din Statele Unite viza o dublă olimpică la sprint, dar a trebuit să se mulţumească cu medalia de bronz la 200 m, în spatele lui Tebogo ai a compatriotului său Kenny Bednarek.

Lyles a dezvăluit mai târziu că a alergat în proba olimpică de 200 m în ciuda faptului că a fost testat pozitiv la Covid-19.

La feminin, cele două finaliste la categoria „pistă” sunt campioana olimpică la 100, Julien Alfred din Saint Lucia, şi americanca Sydney McLaughlin-Levrone, care şi-a doborât propriul record mondial pentru a câştiga titlul olimpic la 400 m garduri pentru a doua oară consecutiv.

La categoria concurs, Amand Duplantis, campion olimpic la sărituri cu prăjina şi deţinător al recordului mondial, este marele favorit la câştigarea premiului masculin. Suedezul îl are drept rival pe grecul Miltiadis Tetoglou, care a câştigat aurul la săritura în lungime la Paris.

Săritoarea în înălţime ucraineană Iaroslava Mahucih, care a doborât recordul mondial la vârsta de 37 de ani, trecând peste ştacheta înălţată la 2,10 m, cu o lună înainte de a câştiga aurul olimpic, este finalistă la feminin, împreună cu tripla campioană olimpică la heptatlon, belgianca Nafissatou Thiam.

La feminin, pentru premiul întrecerilor „pe şosea” (în afara stadionului) candidează kenyana Ruth Chepngetich, deţinătoarea recordului mondial la maraton, şi olandeza Sifan Hassan, care a câştigat maratonul olimpic de la Paris.

La masculin, ecuadorianul Brian Pintado, medaliat cu aur la Paris la 20 km marş, şi etiopianul Tamirat Tola, campion olimpic la maraton, sunt cei doi finalişti.

AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Principele Radu: Aţi dovedit că Federaţia de Tir cu Arcul are prezent, dar mai ales viitor

Alteţa Sa Regală Principele Radu i-a primit luni, la Palatul Elisabeta, pe reprezentanţii Federaţiei Române de Tir cu...

Fotbal: Selecţionerul Kosovo, Franco Foda, afirmă că ”respectul este mai important decât rezultatul” de la Bucureşti

Selecţionerul echipei Kosovo, germanul Franco Foda, a declarat că o posibilă decizie a UEFA împotriva formaţiei sale, după...

Fotbal: Uruguayanul Bentancur (Tottenham), suspendat şapte meciuri după o remarcă rasistă la adresa coechipierului Son

Mijlocaşul uruguayan Rodrigo Bentancur, coleg cu românul Radu Drăguşin la Tottenham Hotspur, has a fost suspendat pentru şapte...

Fotbal: Antrenorul Loew ar reveni în activitate dacă ar primi o ofertă ”incitantă” din partea unei naţionale

Fostul selecţioner al naţionalei de fotbal a Germaniei, Joachim Loew, a declarat că s-ar întoarce la antrenorat dacă...