Victorie categorică pentru Tottenham, cu Radu Drăguşin integralist

Data:

Fundaşul internaţional român Radu Drăguşin a fost integralist la Tottenham Hotspur în partida câştigată pe teren propriu de echipa londoneză, cu scorul de 4-1, în faţa formaţiei Aston Villa, duminică, în etapa a 10-a a campionatului de fotbal al Angliei.

Oaspeţii au condus la pauză cu 1-0, printr-un gol marcat de Morgan Rogers (32), însă jucătorii lui Spurs au revenit şi au marcat de patru ori pe parcursul reprizei secunde, prin Brennan Johnson (49), Dominic Solanke (75, 79) şi James Maddison (90+6).

Acesta a fost al doilea meci în care Drăguşin a fost titular la Tottenham, după cel câştigat cu 2-1 în faţa formaţiei Manchester City, miercuri, în Cupa Ligii engleze.

În urma acestei victorii, Tottenham a urcat pe locul al şaptelea în clasament, apropiindu-se la două puncte de Chelsea Londra, ocupata poziţiei a patra, ultima care asigură calificarea în viitoarea ediţie a Ligii Campionilor.

Chelsea a terminat la egalitate duminică seara pe terenul formaţiei Manchester United, scor 1-1, în derby-ul rundei a 10-a din Premier League. Gazdele au deschis scorul în urma unui penalty transformat de Bruno Fernandes (70), însă Chelsea a restabilit rapid egalitatea, prin Moises Caicedo, patru minute mai târziu.

Rezultate:
Sâmbătă
Newcastle – Arsenal Londra 1-0
A marcat: Isak (12).

Nottingham Forest – West Ham United 3-0
Au marcat: Chris Wood (27), Hudson-Odoi (65), Aina (78).

Bournemouth – Manchester City 2-1
Au marcat: Semenyo (9), Evanilson (64), respectiv Gvardiol (82).

Ipswich Town – Leicester City 1-1
Au marcat: Leif Davis (55), respectiv Jordan Ayew (90+4).

FC Liverpool – Brighton 2-1
Au marcat: Gakpo (70), Mohamed Salah (72), respectiv Kadioglu (14).

Southampton – Everton 1-0
A marcat: Adam Armstrong (85).

Woverhampton – Crystal Palace 2-2
Au marcat: Strand Larsen (67), Joao Gomes da Silva (72), respectiv Trevoh Chalobah (60), Guéhi (77).

Duminică
Tottenham Hotspur – Aston Villa 4-1
Au marcat: Brennan Johnson (49), Solanke (75, 79), Maddison (90+6), respectiv Morgan Rogers (32).

Manchester United – Chelsea Londra 1-1
Au marcat: Bruno Fernandes (70 – penalty), respectiv Moises Caicedo (74).

Luni se dispută întâlnirea Fulham – Brentford.

Clasament:
1. FC Liverpool 25 puncte
2. Manchester City 23
3. Nottingham Forest 19
4. Chelsea Londra 18
5. Arsenal Londra 18
6. Aston Villa 18
7. Tottenham 16
8 Brighton 16

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Ange Postecoglou este noul antrenor al lui Nottingham Forest

Fostul tehnician al lui Tottenham Hotspur, Ange Postecoglou, a fost numit antrenor principal al echipei engleze de fotbal...

Atacantul Nico Williams (Athletic Bilbao), incert pentru prima etapă a Ligii Campionilor

Atacantul Nico Williams de la Athletic Bilbao se confruntă cu o accidentare musculară şi este posibil să nu...

Selecţionerul Rangnick va demisiona dacă Austria ratează calificarea la CM 2026

Germanul Ralf Rangnick va demisiona din funcţia de selecţioner al echipei Austriei dacă va rata calificarea la Cupa...

Final prematur de sezon pentru britanicul Jack Draper, accidentat la un braţ

Tenismanul britanic Jack Draper şi-a încheiat sezonul competiţional prematur, din cauza unei accidentări la un braţ, care l-a...