Carlos Alcaraz, eliminat în optimile de finală ale turneului ATP Masters 1.000 de la Paris

Data:

Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz, numărul doi mondial, a fost eliminat în optimile de finală ale turneului ATP Masters 1.000 de la Paris, dotat cu premii totale de 5.950.575 de euro, fiind învins în trei seturi, 6-1, 3-6, 7-5, de francezul Ugo Humbert, într-o partidă disputată joi.

Humbert (locul 18 ATP) a reuşit un prim set senzaţional, pe care l-a câştigat în doar 26 de minute, iar apoi a cedat setul secund (3-6), înainte de a se impune cu 7-5 în decisiv şi a-şi asigura victoria, după două ore şi 15 minute de joc.

„Este cea mai frumoasă victorie din cariera mea şi este cel mai bun moment pe care l-am trăit pe un teren de tenis”, a declarat la final jucătorul francez, în vârstă de 26 de ani.

Ugo Humbert îl va înfrunta vineri seara în sferturile de finală pe australianul Jordan Thompson, numărul 28 mondial, care l-a eliminat în două seturi, 7-5, 7-6 (7/5), pe francezul Adrian Mannarino.

Rezultate – optimile de finală:
Alexander Zverev (Germania/N.3) – Arthur Fils (Franţa) 6-4, 3-6, 6-3
Stefanos Tsitsipas (Grecia/N.10) – Francisco Cerundolo (Argentina) 6-7 (1/7), 6-4, 6-2
Karen Hacianov (Rusia) – Alexei Popyrin (Australia) 7-6 (7/5), 6-4
Jordan Thompson (Australia) – Adrian Mannarino (Franţa) 7-5, 7-6 (7/5)
Alex De Minaur (Australia/N.9) – Jack Draper (Marea Britanie) 5-7, 6-2, 6-3
Ugo Humbert (Franţa/N.15) – Carlos Alcaraz (Spania/N.2) 6-1, 3-6, 7-5
Holger Rune (Danemarca/N.13) – Arthur Cazaux (Franţa) 3-6, 6-3, 6-4
Grigor Dimitrov (Bulgaria/N.8) – Arthur Rinderknech (Franţa) 6-2, 4-6, 7-6 (7/5)

Programul sferturilor de finală (vineri):
Alexandre Zverev (Germania/N.3) – Stefanos Tsitsipas (Grecia/N.10)
Alex De Minaur (Australia/N.9) – Holger Rune (Danemarca/N.13)
Ugo Humbert (Franţa/N.15) – Jordan Thompson (Australia)
Karen Hacianov (Rusia) – Grigor Dimitrov (Bulgaria/N.8)

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

UEFA deschide consultări în privinţa disputării meciurilor din campionatele naţionale în străinătate

UEFA se va consulta cu actorii din fotbalul european în privinţa cererii făcute de liga spaniolă şi liga...

Portarul mexican Guillermo Ochoa (40 ani) a semnat pentru AEL Limassol

Portarul mexican Guillermo Ochoa a semnat pentru clubul cipriot de fotbal AEL Limassol pentru sezonul 2025-2026, sub rezerva...

Peste 1,5 milioane de fani s-au înscris pentru cumpărarea de bilete la CM 2026 în primele 24 ore

Federaţia Internaţională de Fotbal (FIFA) a anunţat, joi, că peste 1,5 milioane de fani s-au înregistrat în primele...

FIFA a autorizat revenirea lui Aymeric Laporte la Athletic Bilbao

Federaţia Internaţională de Fotbal (FIFA) a autorizat, joi, transferul fundaşului franco-spaniol Aymeric Laporte de la Al-Nassr (Arabia Saudită)...