Marius Şumudică (Rapid) – Nici noi nu meritam să câştigăm, dar nici ei, e un rezultat echitabil

Data:

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid, Marius Şumudică, a declarat, duminică seara, după remiza, scor 0-0, cu FCSB, că formaţia sa nu merita să câştige, dar nici cea adversă, catalogând rezultatul drept echitabil.

„Eu le spun de fiecare dată jucătorilor mei că Dumnezeu îţi dă un punct când începe meciul. Dacă poţi să le iei şi pe celelalte două, foarte bine, dacă nu, nu-l pierde pe cel pe care îl ai în buzunar. Eu nu le-am spus niciodată jucătorilor mei să se retragă, dar am întâlnit o echipă bună cu cel mai valoros lot din Liga I. Şi era foarte greu să joci deschis când treceau minutele şi ei puneau presiune. Din punctul meu de vedere cei de la FCSB nu au avut situaţii clare de a marca, doar prin şuturi de la distanţă, însă Siegrist a fost în zi foarte bună şi a respins. Noi am avut ocazii incredibile prin Njie, prin Boupendza, prin Emmers.. aşa că eu cred că e un rezultat echitabil. Nici noi nu meritam să câştigăm, dar nici ei. Doar cine avea puţin mai mult noroc putea câştiga”, a precizat tehnicianul.

„Să vă gândiţi ce presiune era pe umerii mei. De când nu pierde Rapid cu FCSB? De doi ani, nu? Ce însemna, cu Mutu, Bergodi şi cine a mai fost, nu au pierdut niciun meci, iar acum cu Şumudică să fi pierdut? Nu e uşor să pregăteşti un astfel de meci. Mai ales că eu a trebuia să elimin entuziasmul şi starea de confort de după victoria cu Farul. Nu e uşor să pierzi axul central, pe Săpunaru şi Hromada, iar acum pe Kait, în prima repriză. El s-a menajat toată săptămâna la piciorul drept şi acum s-a accidentat la piciorul stâng, am înţeles că are o ruptură”, a adăugat el.

Şumudică susţine că Rapid poate urca pe loc de play-off în cazul unei victorii în etapa următoare.

„Eu sunt mulţumit că de când am schimbat sistemul, de două meciuri, nu primim gol. Este punctul jucătorilor, un punct care ne duce la 3 de play-off. Asta în condiţiile în care în următoarele două partide jucăm acasă cu Hermannstadt şi UTA. Când am preluat echipa eram pe locul 14, iar acum avem şansa, cu o victorie cu Hermannstadt, să prindem primele 6. FCSB joacă la Craiova şi în funcţie de ce se întâmplă o putem depăşi pe FCSB la golaveraj”, a menţionat el.

Întrebat dacă a adresat injurii suporterilor echipei FCSB, Marius Şumudică a negat: „Eu dacă mi se arată o imagine în care scandez injurii la adresa suporterilor echipei FCSB cer să fiu suspendat. Dar eu nu am înjurat şi nu am adus insulte fanilor adverşi. Eu am salutat galeria noastră, dar nu am înjurat”.

În pauza competiţională din iarnă, FC Rapid va încerca să îl transfere pe atacantul formaţiei Trabzonspor, Denis Drăguş.

„Eu mi l-aş dori pe Drăguş. Din câte văd nu se adaptează acolo (n.r. – la Trabzonspor) şi vom încerca să facem o ofertă în iarnă, dacă există o posibilitate de împrumut. Mi-aş dori din suflet să îl aduc aici, este finul meu şi numărul 1 la echipa naţională pe postul de atacant. Aici nu are cum să nu se adapteze… se adaptează într-un picior. Păi comparăm liga din Turcia cu cea din România?”, a spus tehnicianul.

FCSB şi Rapid Bucureşti au terminat la egalitate, 0-0, duminică seara, pe Arena Naţională din Capitală, într-un meci din etapa a 14-a a Superligii de fotbal.

Potrivit site-ului LPF, ultimul rezultat de 0-0 dintre cele două echipe se înregistrase pe 24 octombrie 2011.

FCSB e neînvinsă în campionat de şapte etape, în care are patru victorii şi trei egaluri.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Harry Kane este binevenit la Tottenham, afirmă antrenorul echipei londoneze

Internaţionalul englez Harry Kane, atacantul campioanei en titre al Germaniei, Bayern Munchen, este "binevenit" la Tottenham Hotspur, în...

Veteranul Wawrinka, beneficiarul unui wild card la turneul ATP Masters 1000 de la Shanghai

Tenismanul elveţian Stanislas Wawrinka, 40 de ani, triplu câştigător de Grand Slam, a primit un wild card de...

FIFA şi CONMEBOL au discutat despre extinderea Cupei Mondiale la 64 de echipe

Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, s-a întâlnit marţi seara, la New York, cu preşedintele Confederaţiei sud-americane de fotbal (CONMEBOL),...

UEFA cere federaţiilor naţionale reţinere în programarea meciurilor în străinătate

Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA) devine din ce în ce mai critică faţă de programarea meciurilor din campionatul...