Manchester United, una dintre favorite la cucerirea trofeului Europa League, spune Mourinho (Fenerbahce)

Data:

Antrenorul echipei Fenerbahce Istanbul, Jose Mourinho, a apreciat miercuri că fostul său club, Manchester United, aflat în dificultate în acest sezon, „va avea din nou succes mai devreme sau mai târziu”, scrie AFP.

Fenerbahce şi Manchester United se vor confrunta joi seara, la Istanbul, în etapa a 3-a din Europa League.

„Vom juca mâine împotriva uneia dintre cele mai bune echipe din competiţie, alături de Tottenham Hotspur”, a declarat tehnicianul portughez într-o conferinţă de presă, considerând că echipele din Premier League sunt favorite la cucerirea trofeului.

„Premier League este la un alt nivel de intensitate, este la un alt nivel de ritm, un alt nivel de cultură tactică”, a spus antrenorul de la Fener, care a câştigat Europa League în 2017 cu Red Devils pe care i-a pregătit între 2016 şi 2018.

Întrebat despre începutul dificil de sezon pentru United, care a avut două remize, împotriva lui Twente (1-1) şi FC Porto (3-3) în primele două etape din Europa League, şi care ocupă locul 12 în Premier League, portughezul a opinat că are „o echipă mai bună decât arată rezultatele”. „Vor reveni la succes mai devreme sau mai târziu, dar sperăm ca asta să se producă după meciul de joi de la Istanbul”, a punctat zâmbind Mourinho.

„Există o diferenţă între Fenerbahce şi Manchester United, dar misiunea este să încercăm să reducem acest decalaj”, a mai spus antrenorul lusitan.

AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Zverev şi Medvedev, adversari în semifinale la Halle (ATP)

Germanul Alexander Zverev, locul 3 în ierarhia tenisului masculin, şi rusul Daniil Medvedev, locul 11, vor fi adversari...

Ce trebuie să știi înainte să alegi o mini-piscină tip jacuzzi

O minipiscină jacuzzi poate transforma complet experiența ta de relaxare acasă. Nu mai este nevoie să mergi la...

Sinner consideră că ‘o mică pauză’ este binevenită, după eliminarea sa prematură de la Halle (ATP)

Tenismanul italian Jannik Sinner, numărul unu mondial, învins joi seară de kazahul Aleksandr Bublik în turul secund al...

Luis Enrique (PSG) a lăudat defensiva brazilienilor de la Botafogo

Antrenorul Luis Enrique a lăudat defensiva echipei braziliene de fotbal Botafogo după ce campioana europeană, Paris Saint-Germain, a...