Serena Williams, operată de un chist cât un grapefruit la gât

Data:

Fosta mare jucătoare americană de tenis Serena Williams a anunţat, miercuri, că s-a operat de un chist de mărimea unui grapefruit la gât şi că se recuperează bine după intervenţie, informează AFP.

Fostul lider mondial din tenisul feminin, în vârstă de 43 de ani, a precizat într-o înregistrare video pe reţeaua de socializare Tik Tok că a descoperit în luna mai un chist pe partea dreaptă a gâtului, iar un examen RMN a arătat că este un chist branhial (nodul benign).

„Sunt încă în convalescenţă, dar sunt bine. Sănătatea este înainte de orice”, a postat Williams, care numără 23 de titluri de Mare Şlem la simplu în palmaresul său.

Cea mai mică dintre surorile Williams nu a procedat imediat la eliminarea chistului descoperit, ci doar după ce acesta a crescut.

„Am descoperit o excrescenţă pe gâtul meu şi am fost îngrozită. Am făcut analize şi totul este negativ. Am mers să mi-l extragă pentru că era foarte mare. Avea dimensiunea unui grapefruit şi mi-a fost destul de greu când l-au scos”, a spus ea în înregistrare.

„Dar totul a decurs normal şi sunt foarte fericită că am avut medici formidabili”, a continuat fosta mare jucătoare de tenis, prezentată la cumpărături alături de fiica sa Olympia pe finalul înregistrării.

Serena Williams a câştigat primul său titlu de Mare Şlem în 1999 şi ultimul în 2017 la Openul Australiei, pe care l-a câştigat de şapte ori. În palmaresul ei mai figurează şapte trofee la Wimbledon, şase la US Open şi trei la Roland Garros.

AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Unul dintre şefii ‘ultraşilor’ echipei AC Milan, arestat pentru tentativă de omor în 2019

Daniele Cataldo, cunoscut ultras al echipei italiene de fotbal AC Milan şi mâna dreaptă a şefului facţiunii radicale...

Vrem să dăm tot ce avem mai bun în partida cu Bayern, spune antrenorul lui VfB Stuttgart

Antrenorul echipei VfB Stuttgart, Sebastian Hoeness, are cuvinte de apreciere pentru Bayern Munchen, adversara de sâmbătă a şvabilor...

COSR: Sumele vehiculate pentru premierea sportivilor au caracter preliminar şi rol de estimare

Comitetul Executiv al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român a analizat în cadrul şedinţei de joi propunerile federaţiilor cu...

Wawrinka s-a calificat în optimi la Stockholm

Tenismanul elveţian Stan Wawrinka, la 39 de ani, s-a calificat în optimile de finală ale turneului ATP 250...