Florin Ioniţă, calificat în sferturile Europenelor Under-23 de la Sofia

Data:

Boxerul român Florin Ioniţă s-a calificat luni în sferturile categoriei +92 kg din cadrul Campionatelor Europene de seniori Under-23 de la Sofia, după ce l-a învins la puncte (3-2) pe britanicul Damar Thomas.

Florin Ioniţă, campion european de tineret în 2023, va boxa în sferturi, meci decisiv pentru asigurarea unei medalii, cu moldoveanul Nicolai Burdiuja (pe 16 octombrie), care l-a învins la puncte (5-0) pe turcul Muslum Cinibulak.

La categoria 54 kg, Adalbert Robert Pater a fost învins de ucraineanul Dmitro Kolisnicenko, care s-a impus la puncte cu 5-0.

La feminin, România are asigurate deja două medalii, una la cat. 66 kg, prin Loredana Andreea Marin, calificată direct în semifinale, fază în care o va întâlni pe irlandeza Kaci Rock sau pe letona Kitija Zarberga, în data de 17 octombrie. La cat. 81 kg, Maria Gheorghiţa Cimpoeru este şi ea calificată direct în semifinale, urmând să boxeze pe 17 octombrie cu ucraineanca Irina Luţak.

Pe 15 octombrie, Mihaela Bădescu (cat. 50 kg) va lupta în sferturi cu sârboaica Kristina Nadj Varga, iar la cat. +81 kg, Maria Livia Botică va boxa tot în sferturi cu ucraineanca Polina Cernenko.

La competiţia organizată de Confederaţia Europeană a Boxului (EUBC) participă 327 de sportivi din 35 de ţări. Asociaţia Internaţională a Boxului (IBA) va premia cei mai buni pugilişti, începând cu faza sferturilor de finală, cu câte 1.000 de dolari, medaliaţii cu bronz vor primi câte 2.000 de dolari, finaliştii 4.000, iar campionii câte 8.000 de dolari.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Luka Modric se va alătura în august lui AC Milan

Fotbalistul croat Luka Modric, al cărui transfer la AC Milan a fost anunţat la sfârşitul lunii iunie, se...

Federer s-a întors la Wimbledon pentru a asista la meciurile lui Sinner, Andreeva şi Djokovic

Tenismanul elveţian Roger Federer s-a întors la Wimbledon pentru al treilea an consecutiv de la retragerea sa şi...

Real Madrid a solicitat amânarea meciului său din prima etapă a campionatului Spaniei

Clubul Real Madrid a solicitat oficial Ligii spaniole de fotbal amânarea primului său meci din sezonul 2025-2026 al...

Mihai Covaliu: Bani pentru sport sunt, important e ca oamenii din birouri să fie bine pregătiţi

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat, luni, că bani pentru sport există, însă...