Mijlocaşul lui Arsenal, Declan Rice, îl susţine pe selecţionerul interimar al Angliei, Lee Carsley

Data:

Mijlocaşul lui Arsenal Londra, Declan Rice, şi-a exprimat susţinerea faţă de selecţionerul interimar al Angliei, Lee Carsley, după înfrângerea suferită de Three Lions în faţa Greciei, chiar pe Wembley, 1-2, de joia trecută, din Liga Naţiunilor, scrie AFP.

Chiar dacă Anglia a reuşit apoi să învingă Finlanda, duminică seara la Helsinki, cu 3-1, eşecul surprinzător de pe teren propriu a generat un val de reacţii, iar selecţionerul Carsley a dat semnale mixte cu privire la rămânerea şi eventuala sa titularizare pe post.

„A fost clar cu noi de când a sosit… venea pentru trei meciuri. Şi felul în care s-a descurcat şi cum am jucat cred că a fost incredibil. Este prima dată când am lucrat sub bagheta sa, eu nu am fost la Under 21, dar jucătorii tineri au numai cuvinte de laudă pentru el. Sigur, se va întâmpla ceea ce trebuie să se întâmple, dar cu toţii ne bucurăm de această experienţă”, a spus Rice, care a adăugat că înfrângerea în faţa Greciei a fost din cauza jucătorilor, nu a selecţionerului.

Carsley (50 ani) a fost numit succesorul lui Gareth Southgate, cu titlu interimar, în august, cu misiunea de a pregăti prima reprezentativă pentru primele trei meciuri din Liga Naţiunilor.

La scurt timp după ce Anglia s-a înclinat în faţa Greciei, Lee Carsley a afirmat că doreşte să revină la cârma naţionalei Under 21 a englezilor, menţionând apoi că prima reprezentativă trebuie pregătită de un antrenor de talie mondială. După succesul cu Finlanda, Carsley a spus însă că nu exclude varianta de a continua ca selecţioner cu drepturi depline, deşi presa sportivă vorbeşte despre Thomas Tuchel ca viitor antrenor al naţionalei Angliei.

Sâmbătă, un post de radio britanic a susţinut că Lee Carsley nu şi-a prezentat candidatura pentru postul de selecţioner.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Carlos Alcaraz, noul lider al clasamentului ATP

Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz, câştigătorul turneului US Open, a revenit pe primul loc al clasamentului mondial al jucătorilor...

Jannik Sinner regretă că a fost ‘previzibil’ în finala US Open cu Carlos Alcaraz

Tenismanul italian Jannik Sinner, învins de spaniolul Carlos Alcaraz în finala turneului US Open, a declarat că regretă...

Arina Sabalenka se menţine în fruntea clasamentului WTA după titlul câştigat la US Open

Belarusa Arina Sabalenka se menţine în fruntea clasamentului mondial a jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA), publicat luni, după...

Carlos Alcaraz a jucat la US Open ‘cel mai bun turneu’ al carierei

Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz, care a câştigat al doilea său titlu la US Open, după ce l-a învins...