Florinel Coman – Suntem foarte motivaţi să ajungem la Mondiale

Data:

Atacantul Florinel Coman a afirmat, marţi, că „tricolorii” şi-au stabilit ca obiectiv obţinerea a două victorii în partidele cu Cipru şi Lituania, în Liga Naţiunilor, fiind foarte motivaţi să ajungă la Cupa Mondială de fotbal din 2026.

„Eu cred că ar trebui să ne propunem să câştigăm şase puncte în următoarele două meciuri, mai ales după cum au decurs meciurile pe care le-am disputat până acum. Eu cred că suntem favoriţi. Trebuie să muncim şi să credem în noi că putem scoate şase puncte. Suntem foarte motivaţi să ajungem la Mondiale, mai ales după acel EURO. Ne-am fixat obiectivul, am vorbit între noi că ar fi frumos să prindem şi o calificare la Mondiale. Obiectivul meu este să fiu sănătos şi să mă pregătesc cât mai bine, pentru că drumul acesta către Mondiale este primul la care mă gândesc. Să fii cu naţionala la un Mondial cred că este ceva de vis şi oricine şi-ar dori acest lucru”, a spus Coman într-un interviu difuzat de FRF.

Fostul jucător al echipei FCSB spune că s-a acomodat în Qatar, la noua sa echipă, Al-Gharafa: „M-am acomodat în Qatar, sunt bine. Acum am venit să mă văd cu colegii de la naţională pentru că îmi era dor de ei. Am colegi de treabă în Qatar, m-au primit cu braţele deschise. Cu colegii de la naţională am ţinut legătura, vorbim tot timpul, acum suntem fericiţi că suntem aici la naţională”.

Echipa naţională de fotbal a României va juca, în Grupa C2 a Ligii Naţiunilor, cu Cipru pe 12 octombrie (ora 21:45), pe AEK Arena din Larnaca, iar pe 15 octombrie (ora 21:45) cu Lituania, pe stadionul Dariaus ir Gireno din Kaunas.

În primele meciuri din această campanie, România a învins Kosovo în deplasare (3-0) şi Lituania la Bucureşti (3-1).

Liga Naţiunilor 2024/25 va avea efect direct şi asupra preliminariilor europene pentru Cupa Mondială din 2026. Cele mai bune patru câştigătoare de grupe din Liga Naţiunilor, exceptând echipele care au încheiat pe primele două locuri în grupele din preliminarii, vor participa la meciurile de baraj pentru CM 2026, alături de toate cele 12 echipe de pe locul secund din preliminariile clasice. Astfel, vor rezulta patru play-off-uri, fiecare cu câte patru echipe, ce se vor disputa în sistem semifinale-finală, urmând a se stabili ultimele patru naţionale europene participante la Cupa Mondială din Statele Unite ale Americii, Mexic şi Canada.

AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Băieţii au dat totul, a declarat Chivu după meciul său de debut ca antrenor la Inter Milano

Noul antrenor al echipei de fotbal Inter Milano, românul Cristian Chivu, a declarat, marţi, că jucătorii săi au...

Liverpool începe sezonul 2025/2026 din Premier League contra lui Bournemouth

FC Liverpool, campioana Angliei la fotbal, va începe campania 2025/2026 din Premier League cu un meci acasă cu...

Preşedintele lui Tottenham nu regretă experienţa cu Postecoglou

Preşedintele clubului englez de fotbal Tottenham, Daniel Levy, a insistat că nu regretă numirea lui Ange Postecoglou ca...

Antrenorul Simone Inzaghi şi-a susţinut decizia de a pleca de la Inter Milano la Al-Hilal

Fostul antrenor al echipei de fotbal Inter Milano, Simone Inzaghi, a respins, marţi, criticile privind maniera în care...