Adrian Şut, înlocuit cu Victor Dican în lotul naţionalei României

Data:

Mijlocaşul Victor Dican a fost convocat în premieră la echipa naţională de fotbal a României pentru meciurile cu Cipru şi Lituania din Liga Naţiunilor, după accidentarea lui Adrian Şut, potrivit site-ului Federaţiei Române de Fotbal.

”Adrian Şut s-a prezentat în cantonamentul de la Mogoşoaia cu o problema medicală. Fotbalistul lui FCSB a efectuat dimineaţă un control medical şi s-a constatat că nu va putea fi recuperat în timp util pentru meciurile cu Cipru şi Lituania. Astfel, selecţionerul Mircea Lucescu a decis să îl cheme la lot pe Victor Dican, fotbalistul legitimat la Farul Constanţa. În vârstă de 23 de ani, Dican este fost internaţional U21, participant la EURO 2023, şi se află la prima convocare la seniori”, se arată în comunicatul FRF.

Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Mircea Lucescu, a anunţat, vineri, un lot de 25 de jucători pentru meciurile cu reprezentativele Ciprului şi Lituaniei de luna aceasta din Liga Naţiunilor.

Tricolorii vor juca, în Grupa C2 a Ligii Naţiunilor, cu Cipru pe 12 octombrie (ora 21:45), pe AEK Arena din Larnaca, iar pe 15 octombrie (ora 21:45) cu Lituania, pe stadionul Dariaus ir Gireno din Kaunas.

Din cei 25 de fotbalişti, 16 evoluează în străinătate, iar şi 9 la formaţii din Superligă, între care şi debutantul Alexandru Paşcanu (Rapid).

În primele meciuri din această campanie, România a învins Kosovo în deplasare (3-0) şi Lituania la Bucureşti (3-1).

Lotul aflat la dispoziţia lui Mircea Lucescu:
portari: Florin Niţă (Damac/Arabia Saudită, 26 selecţii/0 goluri), Horaţiu Moldovan (Sassuolo/Italia, 11/0), Ştefan Târnovanu (FCSB, 2/0);

fundaşi: Andrei Raţiu (Rayo Vallecano/Spania, 23/1), Cristian Manea (FC Rapid, 25/2), Andrei Burcă (Baniyas/EAU, 33/1), Radu Drăguşin (Tottenham/Anglia, 23/0), Virgil Ghiţă (KS Cracovia/Polonia, 1/0), Alexandru Paşcanu (FC Rapid/debutant), Nicuşor Bancu (Universitatea Craiova, 41/2), Alexandru Chipciu (Universitatea Cluj, 45/6);

mijlocaşi: Deian Sorescu (Gaziantep/Turcia, 19/0), Dennis Man (Parma/Italia, 30/8), Nicolae Stanciu (Damac/Arabia Saudită, 76/15), Răzvan Marin (Cagliari/Italia, 61/7), Marius Marin (Pisa/Italia, 24/0), Darius Olaru (FCSB, 22/0), Victor Dican (Farul Constanţa/debutant), Ianis Hagi (Glasgow Rangers/Scoţia, 41/5), Florinel Coman (Al-Gharafa/Qatar, 18/1), Valentin Mihăilă (Parma/Italia, 26/5), Alexandru Mitriţă (Universitatea Craiova, 20/4);

atacanţi: George Puşcaş (Bodrumspor/Turcia, 45/11), Denis Alibec (Farul Constanţa, 40/5), Denis Drăguş (Trabzonspor/Turcia, 17/4).

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

„Am venit la AC Milan ca să câştig”, a spus Luka Modric

"Am venit la AC Milan ca să câştig", a declarat, pentru TG1, mijlocaşul croat Luka Modric, scrie site-ul...

Antrenorul Hansi Flick, suspendat, nu va sta duminică pe banca tehnică în El Clasico

Antrenorul echipei FC Barcelona, germanul Hansi Flick, nu va putea sta pe banca tehnică la primul Clasico al...

Raphinha (FC Barcelona), apt de joc pentru Clasico

Atacantul brazilian Raphinha s-a antrenat cu echipa Barcelonei şi antrenorul Hansi Flick speră să conteze pe el, duminică,...

Ciclism: Nairo Quintana şi-a prelungit cu un an contractul cu Movistar

Echipa ciclistă Movistar a anunţat, miercuri, prelungirea contractelor a şase rutieri, între care cel al columbianului Nairo Quintana...