FC Barcelona speră să revină pe Camp Nou ‘până la finalul anului’

Data:

Echipa spaniolă de fotbal FC Barcelona speră să poate juca din nou pe legendarul său stadion Camp Nou, aflat în curs de modernizare şi de mărire a capacităţii, ”până la finalul anului”, a declarat, luni, purtătoarea de cuvânt a clubului, Elena Fort, citată de AFP.

Vicepreşedinta instituţională a clubului a prezentat luni situaţia în faţa presei, asigurând că gruparea catalană depune eforturi pentru revenirea pe Camp Nou ”până la finalul anului”, cu o capacitate fixată în primă instanţă la 62.000 de locuri, din totalul final de 105.000 prevăzute.

Finalul lucrărilor este prevăzut pentru vara anului 2026, când ”Espai Barça”, numele dat proiectului, va fi încheiat şi acoperişul stadionului instalat.

Suporterii echipei blaugrana se vor putea înscrie în zilele următoare pentru achiziţionarea unui abonament pe şase luni, pentru partea a doua a sezonului în curs, conducătorii clubului apreciind că ”nu există un motiv” pentru care actualul lider din La Liga să nu revină pe gazonul propriu înainte de debutul anului 2025.

Lucrările de modernizare a arenei catalane, care se va numi oficial ”Spotify Camp Nou”, au fost demarate în iunie 2023, dar au fost întârziate de obţinerea a diverse avize şi de plângerile mai multor muncitori pentru condiţiile de muncă.

FC Barcelona a cerut prelungirea contractului său cu municipalitatea pentru utilizarea Stadionului Olimpic Montjuic ”până pe 31 martie 2025”, ”din precauţie”. Echipa catalană joacă de mai bine de un an pe acest stadion cu o capacitate de circa 50.000 de locuri.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Rashford, împrumutat de FC Barcelona, a criticat instabilitatea de la Manchester United

Împrumutat recent cu opţiune de cumpărare de FC Barcelona, atacantul englez Marcus Rashford a denunţat instabilitatea cronică de...

Antrenorul Dan Petrescu (CFR Cluj), suspendat pentru 3 meciuri de Comisia de disciplină a FRF

Comisia de disciplină a Federaţiei Române de Fotbal a decis în şedinţa de miercuri sancţionarea antrenorului echipei CFR...

Grigor Dimitrov a declarat forfait pentru US Open

Tenismanul bulgar Grigor Dimitrov, fost număr 3 mondial, a declarat forfait pentru ultimul turneu de Mare Şlem al...

Duplantis, prima vedetă care şi-a confirmat participarea la noul Campionat Mondial ‘Ultimate’

Suedezul Armand Duplantis, deţinătorul recordului mondial la săritura cu prăjina, este prima vedetă care şi-a confirmat participarea la...