Demiterea lui ten Hag ar costa clubul Manchester United circa 16 milioane de lire sterline

Data:

Clubul englez de fotbal Manchester United ar trebui să plătească o sumă apropiată de 16 milioane de lire sterline dacă ar decide să-i rezilieze contractul antrenorului olandez Erik ten Hag, scrie EFE.

United are un parcurs modest în acest sezon, cu şase puncte din 18 în Premier League, şi are o remiză cu Twente în prima etapă a Europa League.

Deşi United a avut cel mai prost sezon din istorie în campania 2023/2024, victoria din finala Cupei Angliei împotriva lui Manchester City i-a adus lui ten Hag o reînnoire a contractului până în 2026, care acum, având în vedere perspectiva unei posibile demiteri, se poate întoarce împotriva ”diavolilor roşii”.

Ten Hag câştigă un salariu anual de aproximativ 9 milioane de lire sterline, aşa că United ar trebui să-i dea cel puţin 16 milioane de lire sterline dacă îl demite. Potrivit ”The Athletic”, nu se ştie dacă olandezul are vreo altă clauză în contract asociată cu demiterea sa.

În orice caz, dacă antrenorul ar pleca, suma decontării ar fi cunoscută oficial în următoarea prezentare a conturilor a lui Manchester United.

Când Jose Mourinho a fost demis în 2018, despăgubirea lui şi a staffului său s-a ridicat la 19,6 milioane de lire sterline, în timp ce în cazul concedierii lui Louis van Gaal în 2016 costul a fost de 8,4 milioane de lire.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Gâlcă(Rapid) – Oţelul are a patra apărare din Superligă, e important să fim eficienţi în faţa porţii

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid, Constantin Gâlcă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că Oţelul Galaţi,...

Administraţia Trump cere verificarea activităţii pe reţelele de socializare pentru străinii care vin la CM 2026

Administraţia Donald Trump a avansat o nouă propunere pentru turiştii care vin la Cupa Mondială, fiind necesar ca...

UEFA nu intenţionează să schimbe statutul Rusiei, în ciuda recomandării CIO

Figuri de marcă din fotbalul european consideră că nu va fi posibilă reacceptarea Rusiei în competiţiile internaţionale, chiar...

Wayne Rooney dezvăluie ca a primit ameninţări cu moartea dupa ce a semnat cu Manchester United

Fostul mare jucător englez Wayne Rooney, legenda echipei de fotbal Manchester United, a dezvăluit că a primit ameninţări...