Derrick Rose şi-a anunţat retragerea după 15 sezoane în NBA

Data:

Jucătorul american Derrick Rose, cel mai tânăr MVP din istoria Ligii nord-americane de baschet (NBA), şi-a anunţat retragerea joi, după 15 sezoane disputate în NBA, conform portalului The Athletic.

Conducătorul de joc, care va împlini 36 de ani pe 4 octombrie, îşi reziliase cu câteva zile în urmă contractul cu Memphis Grizzlies unde a ajuns în 2023. Accidentările constante au afectat în mod dramatic forma lui Rose care a disputat doar 24 meciuri în tricoul lui Grizzlies, în care a avut o medie de 8 puncte, 3,3 pase decisive şi 1,9 recuperări.

Rose şi-a anunţat retragerea printr-o scrisoare deschisă adresată fanilor în Chicago Tribune: ”Aţi crezut în mine prin suişuri şi coborâşuri, constanta mea când totul părea incert. Mi-aţi arătat ce înseamnă dragostea cu adevărat. Aţi transformat curtea în sanctuarul meu, o casă în care mă puteam exprima liber. Aţi făcut ca fiecare dimineaţă şi noapte târzie petrecută împreună să merite fiecare picătură de sudoare. … M-aţi învăţat că fiecare înfrângere a fost o lecţie şi fiecare victorie a fost un motiv pentru a fi recunoscător. Aţi oferit înţelepciune care nu era doar despre joc, ci despre viaţă, disciplină, muncă grea, perseverenţă. …Aţi fost alături de mine chiar şi atunci când lumea părea împotriva mea, necondiţionat, aşteptând să vă iau. Mi-aţi făcut un cadou, timpul nostru împreună, unul pe care îl voi preţui pentru restul zilelor mele. Mi-aţi spus că e în regulă să-mi iau rămas bun, liniştindu-mă că veţi fi mereu o parte din mine, indiferent unde mă duce viaţa. Al vostru pentru totdeauna, Derrick Rose.”

În 2008, Rose a fost numărul unu la draftul NBA, fiind ales de Chicago Bulls, devenind debutantul anului 2009, iar în 2011 a fost desemnat cel mai valoros jucător al NBA la doar 22 de ani. A devenit atunci cel mai tânăr jucător din istoria NBA care a fost desemnat MVP-ul sezonului.

După Chicago Bulls (2008-2016), Rose a mai jucat la New York Knicks (2016-2017, 2021-2023), Cleveland Cavaliers (2017-2018), Minnesota Timberwolves (2018-2019) şi Detroit Pistons (2019-2021), înainte de a ajunge la Grizzlies.

AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Principele Radu: Aţi dovedit că Federaţia de Tir cu Arcul are prezent, dar mai ales viitor

Alteţa Sa Regală Principele Radu i-a primit luni, la Palatul Elisabeta, pe reprezentanţii Federaţiei Române de Tir cu...

Fotbal: Selecţionerul Kosovo, Franco Foda, afirmă că ”respectul este mai important decât rezultatul” de la Bucureşti

Selecţionerul echipei Kosovo, germanul Franco Foda, a declarat că o posibilă decizie a UEFA împotriva formaţiei sale, după...

Fotbal: Uruguayanul Bentancur (Tottenham), suspendat şapte meciuri după o remarcă rasistă la adresa coechipierului Son

Mijlocaşul uruguayan Rodrigo Bentancur, coleg cu românul Radu Drăguşin la Tottenham Hotspur, has a fost suspendat pentru şapte...

Fotbal: Antrenorul Loew ar reveni în activitate dacă ar primi o ofertă ”incitantă” din partea unei naţionale

Fostul selecţioner al naţionalei de fotbal a Germaniei, Joachim Loew, a declarat că s-ar întoarce la antrenorat dacă...