Elias Charalambous (FCSB) – După nume suntem favoriţi, dar şansele sunt egale cu RFS

Data:

Antrenorul echipei FCSB, Elias Charalambous, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că în meciul cu RFS din prima etapă a Europa League la fotbal, formaţia sa pare favorită doar prin prisma numelui.

„Este primul nostru meci în Europa, vrem să ne bucurăm de acest meci şi un astfel de moment nu este des întâlnit în viaţă. Suntem entuziasmaţi şi nu suntem în această competiţie doar să ne bucurăm de ea, vrem să marcăm, să câştigăm. Vom întâlni o echipă foarte bună, numele echipei nu pare foarte mare, dar a scos din competiţie pe APOEL Nicosia, care este campioana Ciprului, şi asta spune multe. Nu este uşor să fii campion, numai şi din asta îţi poţi da seama că înfruntăm un adversar dificil, dar trebuie să fim în cea mai bună formă. Jucăm pe stadionul nostru, în faţa fanilor noştri şi trebuie să profităm. De asta sper să fie mulţi fani mâine. Dacă luăm în considerare numele, pare că suntem favoriţi, dar calitatea echipei adverse ne spune că şansele sunt jumate-jumate. O să dominăm dacă vom fi cea mai bună formă, dacă nu, va fi foarte dificil”, a declarat Charalambous.

Antrenorul cipriot s-a arătat încântat de faptul că meciul se va disputa pe Arena Naţională, care beneficiază acum de un gazon nou.

„Sunt fericit că jucăm pe un teren pe care îl cunoaştem, am jucat meciuri bune acolo şi sunt sigur că vor fi mai mulţi fani care vor avea şansa să fie pe stadion. Terenul, după câte am văzut, este de cea mai bună calitate, deci este ceva care este foarte important pentru noi. Ne place să avem controlul jocului şi asta este bun pentru noi”, a adăugat acesta.

Charalambous a mai spus că are mulţi jucători la dispoziţie şi că va încerca să găsească soluţii pentru a suplini absenţele şi că va încerca să construiască cea mai bună formulă de start.

Echipa de fotbal FCSB va întâlni formaţia letonă RFS, joi, de la ora 22:00, pe Arena Naţională, în prima etapă a Europa League.

AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Raphinha (FC Barcelona), desemnat cel mai bun jucător din La Liga în acest sezon

Atacantul brazilian Raphinha (FC Barcelona), care a avut un sezon excepţional cu o triplă (La Liga, Cupa Spaniei...

Cristian Chivu a semnat un contract pe doi ani cu Inter Milano

Antrenorul român Cristian Chivu a semnat un contract pe doi ani cu echipa de fotbal Inter Milano, vicecampioana...

Preliminarii CM 2026 – Argentina, învingătoare la limită cu Chile

Selecţionata Argentinei a învins reprezentativa Chile cu scorul de 1-0, joi seară, pe stadionul naţional din Santiago, într-un...

Beckham va primi titlul de cavaler al Regatului Unit

Fosta vedetă a fotbalului mondial David Beckham va primi titlul de cavaler (Sir) al Regatului Unit, în urma...