Carlo Ancelotti a atins borna de 300 de meciuri ca antrenor al echipei Real Madrid

Data:

Italianul Carlo Ancelotti a atins borna de 300 de meciuri ca antrenor al echipei de fotbal Real Madrid, marţi seara, cu ocazia victoriei obţinute de elevii săi în faţa formaţiei Deportivo Alaves (scor 3-2), în campionatul Spaniei.

Ancelotti, în vârstă de 65 de ani, a devenit cu această ocazie tehnicianul care a reuşit cea mai lungă serie de meciuri fără înfrângere în La Liga (39) din istoria clubului „blanco”, conform grupării madrilene.

Sub conducerea lui „Carletto”, aflat la cel de-al doilea său mandat la cârma Realului, echipa din capitala Spaniei a disputat 197 de meciuri în campionatul Spaniei, 64 în Liga Campionilor şi 24 în Cupa Regelui, 8 în Supercupa Spaniei, 4 la Cupa Mondială a Cluburilor şi 3 în Supercupa Europei.

Carlo Ancelotti a cucerit cu Real Madrid trei trofee ale Ligii Campionilor, două titluri de campion al Spaniei, două Cupe ale Regelui, două Supercupe ale Spaniei, două Cupe Mondiale ale cluburilor şi două Supercupe ale Europei.

Spaniolul Miguel Munoz este antrenorul care a condus-o pe Real Madrid în cele mai multe meciuri (605), în timp ce Ancelotti ocupă locul secund în această ierarhie (300 de meciuri), în faţa altor tehnicieni de succes din istoria clubului madrilen, precum francezul Zinedine Zidane (263 de meciuri) şi spaniolul Vicente del Bosque (248 de meciuri).

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Lewandowski şi Dani Olmo au revenit la antrenamentele echipei FC Barcelona

Atacantul Robert Lewandowski şi mijlocaşul ofensiv Dani Olmo au revenit la antrenamentele de grup miercuri, deşi nu se...

FRF, amendată cu 11.000 de euro pentru incidentele de la meciul România – Cipru (U21)

Federaţia Română de Fotbal a fost sancţionată de Comisia de Disciplină a UEFA cu amendă de circa 11.000...

Internaţionalul belgian Kevin De Bruyne (Napoli) a fost operat

Internaţionalul belgian Kevin De Bruyne (34 ani), accidentat la o coapsă, a fost operat miercuri la Anvers (Belgia),...

Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturi la Hong Kong (WTA)

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA 250 de la...