Bayern Munchen a demarat negocierile pentru prelungirea contractului lui Jamal Musiala

Data:

Clubul Bayern Munchen a demarat negocierile pentru prelungirea contractului mijlocaşului ofensiv Jamal Musiala, noua vedetă a fotbalului german, a anunţat miercuri publicaţia Sport Bild, citată de agenţia DPA.

Directorul sportiv al gigantului bavarez, Max Eberl, şi adjunctul Christoph Freund s-au întâlnit recent cu jucătorul în vârstă de 21 de ani şi cu agentul său, într-un restaurant, pentru a discuta viitorul internaţionalului german. Actualul contract al lui Musiala cu Bayern este valabil până 2026.

Sport Bild precizează că cei doi oficiali i-au spus lui Musiala că este văzut drept succesorul lui Thomas Muller, jucător care şi-a petrecut toată cariera la clubul munchenez, şi va reprezenta forţa motrice pentru marketingul internaţional al lui Bayern.

Potrivit sursei citate, Musiala a spus foarte clar că principalul său obiectiv ca jucător îl reprezintă câştigarea Ligii Campionilor. El a făcut parte din lotul lui Bayern care a reuşit tripla campionat-Cupa Germaniei-Champions Legaue în 2020, însă timpul său de joc a fost unul limitat la momentul respectiv.

Individual, Jamal Musiala şi-a propus să câştige Balonul de Aur, trofeul rezervat celui mai bun fotbalist din lume.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Gâlcă(Rapid) – Oţelul are a patra apărare din Superligă, e important să fim eficienţi în faţa porţii

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid, Constantin Gâlcă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că Oţelul Galaţi,...

Administraţia Trump cere verificarea activităţii pe reţelele de socializare pentru străinii care vin la CM 2026

Administraţia Donald Trump a avansat o nouă propunere pentru turiştii care vin la Cupa Mondială, fiind necesar ca...

UEFA nu intenţionează să schimbe statutul Rusiei, în ciuda recomandării CIO

Figuri de marcă din fotbalul european consideră că nu va fi posibilă reacceptarea Rusiei în competiţiile internaţionale, chiar...

Wayne Rooney dezvăluie ca a primit ameninţări cu moartea dupa ce a semnat cu Manchester United

Fostul mare jucător englez Wayne Rooney, legenda echipei de fotbal Manchester United, a dezvăluit că a primit ameninţări...