Un singur club nu poate schimba lucrurile în privinţa calendarului încărcat, a spus Erik ten Hag

Data:

„Un club, singur, nu poate schimba lucrurile”, mai degrabă ar trebui să existe o reflecţie venită din partea „întregului sector”, pentru că „sunt prea multe competiţii”, a declarat marţi antrenorul lui Manchester United, Erik ten Hag, întrebat despre creşterea numărului meciurilor de fotbal, informează AFP şi Reuters.

„Cred că un club, singur, nu poate schimba lucrurile. Asta trebuie să privească mai degrabă întregul sector”, a spus antrenorul olandez înaintea meciului de miercuri cu FC Twente din Europa League.

Fotbaliştii de la cele mai mari cluburi sunt puşi în faţa creşterii numărului de meciuri, atât din cauza reformei competiţiilor europene (două partide suplimentare în acest sezon), cât şi a extinderii Cupei Mondiale a cluburilor, a cărei următoare ediţie este programată în vara anului 2025.

„Sunt prea multe meciuri, e clar, prea multe competiţii. Jucătorii de top sunt supraîncărcaţi şi asta nu e bine pentru fotbal”, a reacţionat Ten Hag.

„Cluburile, jucătorii şi antrenorii şi mulţi alţii implicaţi în fotbal trebuie să se străduiască să îmbunătăţească acest mediu şi să găsească echilibrul potrivit”, a adăugat olandezul.

„În cele din urmă, este o problemă financiară. Suntem şi profesionişti, aşa că veniturile trebuie să vină, dar trebuie să echilibrăm asta”, a spus Ten Hag.

Manchester United a câştigat o singură dată Europa League, în 2017, când era pregătită de Jose Mourinho. Gruparea engleză este una din adversarele lui FCSB în actuala ediţie a competiţiei.

În altă ordine de idei, Ten Hag a spus că ar fi dureros pentru el s-o învingă pe Twente, echipa la care s-a format şi cu care a câştigat Cupa Olandei ca jucător în 2001.

„Aş fi preferat să joc împotriva altcuiva. Nu e frumos să răneşti pe cineva la care ţii. Dintre toate echipele, Twente este cea care o urmăresc cel mai mult”, a spus tehnicianul.

După meciul cu Twente, United o va întâlni duminică, în Premier League, pe Tottenham Hotspur, formaţia la care joacă Radu Drăguşin.

AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Portarul Ionuţ Radu a semnat pe patru ani cu Celta Vigo

Portarul român Ionuţ Andrei Radu a semnat un contract pe patru ani cu echipa spaniolă de fotbal RC...

CM 2026 – Fanii străini sunt bineveniţi în Statele Unite, asigură oraşele gazdă

Oraşele gazdă americane au încercat, luni, să liniştească fanii fotbalului care sunt reticenţi să se deplaseze în Statele...

NHL – Florida Panthers a preluat conducerea în finala Cupei Stanley

Echipa Florida Panthers a preluat conducerea în finala Cupei Stanley, după ce s-a impus fără drept de apel...

Lotul echipei Petrolul Ploieşti s-a reunit pentru noul sezon competiţional

Lotul echipei de fotbal FC Petrolul Ploieşti a început, luni, pregătirile pentru viitorul sezon, iar antrenorul Liviu Ciobotariu...